Mangia trage un semnal de alarmă: „Deja e o problemă!”. Ce l-a nemulțumit după remiza cu Viitorul

Autor: Bogdan Savin Publicat: 03 Feb. 2019, 22:32 Actualizat: 03 Feb. 2019, 22:40 Liga 1
Mangia trage un semnal de alarmă: „Deja e o problemă!”. Ce l-a nemulțumit după remiza cu Viitorul

Viitorul a terminat la egalitate, 0-0, meciul jucat acasă cu U Craiova, în etapa 22 a Ligii 1 Betano. Oltenii ar fi putut conduce pe tabelă din minutul 32, dar Cojocaru a apărat penalty-ul executat de Koljic.

„Noi am avut o ocazie mare, un penalty, dar meciul a fost unul tactic, în care am schimbat sistemul și noi, și ei. Cred că ei au început mai bine, iar în primele 15 minute au jucat mai bine. Echipa mea a jucat un fotbal bun, am controlat meciul în a doua parte a primei reprize și în a doua. A fost presiune, un meci cu intensitate, de aceea am greșit din punct de vedere tehnic, iar în câteva situații nu am ales soluțiile bune”, a spus antrenorul oltenilor la finalul meciului, Devis Mangia.

Tehnicianul a vorbit și despre lipsa lui Alexandru Mitriță, cel care va parafa acordul cu New York City: „E un jucător important, de un nivel înalt, dar și meciul tur cu Viitorul l-am jucat fără el. Trebuie să continuăm fără el, nu îmi place să vorbesc despre asta…

Eu vorbesc când jucătorii vin sigur și pleacă sigur. Cu Fortes nu știu. Dacă va veni, probabil vom schimba ceva. Echipa mea cunoaște, deja, două sau trei sisteme de joc și nu ne schimbăm stilul, e același. Uneori e mai bine, găsim soluțiile bune, alteori e OK, dar nu găsim soluțiile bune în teren. Am putea juca și cu doi atacanți, azi nu am făcut-o pentru că am ales altceva. Sigur, dacă vom avea minimum trei atacanți în lot”.

Italianul a vorbit și despre faza în care Kojlic a ratat penalty-ul din minutul 33, fază ce ar fi putut aduce Craiovei toate punctele: „Azi, Kojlic nu a fost pregătit pentru 90 de minute, Cristea a venit ceva mai târziu la noi…Sper să nu ajungem la un număr record de penalty-uri ratate. Dar doar cei care nu execută, nu ratează. La antrenament e ceva, la meci e altceva, dar cinci penalty-uri ratate…e o problemă!”

Autor: Bogdan Savin Publicat: 03 Feb. 2019, 22:32 Actualizat: 03 Feb. 2019, 22:40 Liga 1
Pe aceeași temă
Ce știe să facă Bianca Drăgușanu în pat! Irinel Columbeanu a dat-o de gol
Ce știe să facă Bianca Drăgușanu în pat! Irinel Columbeanu a dat-o de gol
Românca acuzată de „jaful secolului” la Londra: „M-au plătit să ofer servicii sexuale, nu să particip la spargeri”
Românca acuzată de „jaful secolului” la Londra: „M-au plătit să ofer servicii sexuale, nu să particip la spargeri”
Vacanţă în pandemie, cu preţul sănătăţii publice. Avertismentul experţilor: Efectele distracţiei se măsoară în numărul deceselor
Vacanţă în pandemie, cu preţul sănătăţii publice. Avertismentul experţilor: Efectele distracţiei se măsoară în ...
Gafa de PROPORTII a Barcelonei! Clubul a anuntat ca vine la Bucuresti pentru meciul de Champions League! Fanii unguri au luat FOC
Gafa de PROPORTII a Barcelonei! Clubul a anuntat ca vine la Bucuresti pentru meciul de Champions League! Fanii unguri au ...
Două simptome atipice apar tot mai des în debutul COVID-19. Acestea nu sunt respiratorii
Două simptome atipice apar tot mai des în debutul COVID-19. Acestea nu sunt respiratorii
BOMBA finalului de an! S-au despărțit și ei
BOMBA finalului de an! S-au despărțit și ei
Revenim la starea de urgență?! Un medic celebru a spus clar. Ar trebui introduse
Revenim la starea de urgență?! Un medic celebru a spus clar. Ar trebui introduse
A apărut noul simptom Covid. Medicii sunt ȘOCAȚI. Ce se întâmplă acum cu pacienții
A apărut noul simptom Covid. Medicii sunt ȘOCAȚI. Ce se întâmplă acum cu pacienții
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
REGINA care nu se putea abţine să FACĂ sex. După ce PRINDEA un bărbat...
O femeie a vândut o consolă video, dar nu a fost atentă la „accesoriile” din colet. Când a deschis cutia, cumpărătorul a încremenit
O femeie a vândut o consolă video, dar nu a fost atentă la „accesoriile” din colet. Când a deschis cutia, cumpărătorul ...
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
😳 Ce a pățit un bărbat după ce a făcut sex de 12 ori într-o noapte
ULTIMA ORĂ! Traian Berbeceanu, despre marele său regret: Nu mai pot merge la...
ULTIMA ORĂ! Traian Berbeceanu, despre marele său regret: Nu mai pot merge la...
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
O companie vrea să revoluţioneze piaţa muncii din România
15 semne că femeia te înșală. Una dintre cele mai mari „minciuni” pe care mulți o cred
15 semne că femeia te înșală. Una dintre cele mai mari „minciuni” pe care mulți o cred
Cine este tânărul care își bate joc de Poliția Română? Beizadeaua a lovit cu mașina un polițist iar acum încearcă să mușamalizeze totul
Cine este tânărul care își bate joc de Poliția Română? Beizadeaua a lovit cu mașina un polițist iar acum încearcă ...
Veste uriașă de la Revolut. Asta schimbă totul! / Băncile tradiționale nu mai au nici acest avantaj
Veste uriașă de la Revolut. Asta schimbă totul! / Băncile tradiționale nu mai au nici acest avantaj
VIDEO Misterul monolitului metalic, în România. Un obiect asemănător celui care i-a nedumerit pe americani a dispărut din Piatra Neamţ
VIDEO Misterul monolitului metalic, în România. Un obiect asemănător celui care i-a nedumerit pe americani a dispărut ...
Și-au arătat ”rușinica” în mijlocul străzii! Topul celor mai mari gafe vestimentare
Și-au arătat ”rușinica” în mijlocul străzii! Topul celor mai mari gafe vestimentare
Orgie cu peste 20 de participanţi, printre care diplomaţi şi un eurodeputat, oprită de poliţia belgiană
Orgie cu peste 20 de participanţi, printre care diplomaţi şi un eurodeputat, oprită de poliţia belgiană
Schimbări fulger de la Finanţe. Noi reguli pentru milioane de români. Anunţul făcut de Cîţu
Schimbări fulger de la Finanţe. Noi reguli pentru milioane de români. Anunţul făcut de Cîţu
Avocatul lui Alex Bodi, declarații despre averea afaceristului! Suma colosală pe care a strâns-o fostul soț al Biancăi Drăgușanu anul trecut / VIDEO EXCLUSIV 
Avocatul lui Alex Bodi, declarații despre averea afaceristului! Suma colosală pe care a strâns-o fostul soț al Biancăi ...
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Ultima postare a lui Maradona pe Facebook
Veste bună de 1 decembrie: Ford dă lovitura la Craiova. Este o premieră pentru România
Veste bună de 1 decembrie: Ford dă lovitura la Craiova. Este o premieră pentru România
FOTO. Anna Lesko, ipostaze incendiare cu Bogdan Mocanu! S-a lăsat pipăită de bărbat în timp ce era filmată
FOTO. Anna Lesko, ipostaze incendiare cu Bogdan Mocanu! S-a lăsat pipăită de bărbat în timp ce era filmată
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu zici că e aceeași femeie
FOTO. Daniela Crudu, imaginile pe care le-ar vrea șterse: cum arăta fără operații estetice! Nu zici că e aceeași femeie
Detoxifierea organismului în 6 pași
Detoxifierea organismului în 6 pași
×