Mandorlini: „Împing CFR-ul spre titlu”

Redactor:
Andra Lupou
Mandorlini:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu trei trofee în 2010 băgate în buzunar, Mandorlini a devenit
cel mai titrat antrenor străin din România. Italianul vrea să scrie
istorie și în acest nou sezon, iar primul pas îl poate face astăzi
la Craiova.
O jumătate de an în România a fost suficientă pentru ca tehnicianul
campionilor de la CFR, Andrea Mandorlini, să se poată lăuda cu un
palmares pe care niciun alt antrenor străin nu l-a mai obținut în
Liga I. Trei trofee cucerite în 2010: titlul, Cupa României și
Supercupa îl pun pe aceeași treaptă cu antrenorul lui Chelsea,
Carlo Ancelotti, cei doi fiind singurii italieni care au luat
titlul în afara Italiei în sezonul trecut.

Mandorlini promite să nu strice tradiția clujenilor, aceea de a
începe cu dreptul fiecare sezon, și e gata să facă la Turnu Severin
primul pas spre un nou titlu. „Suntem echipa campioană și trebuie
să începem cu o victorie. Respectăm Craiova, dar nu ne este teamă
de ea! Pornim la drum spre un nou titlu, așa cum am făcut-o și eu
când am venit aici la Cluj!”, a spus ieri, italianul, înainte de
plecarea spre Turnu Severin.

A învins Craiova la debutul în România

Mandorlini a debutat în România cu o victorie chiar împotriva
Craiovei, în optimile Cupei (1-0). El vrea să repete isprava astăzi
de la ora 18:00. „Va fi foarte cald la ora meciului, încă nu suntem
recuperați fizic și psihic după meciul de Supercupă. Jucăm
împotriva unei formații care ne-a dat de furcă în campionat. Este o
echipă bună, foarte tehnică. Cu siguranță trebuie să facem o
partidă perfectă, pentru că altfel riscăm”, spune Mandorlini.

17 partide a câștigat Andrea
Mandorlini în sezonul trecut pe banca CFR-ului

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele