‘Lupii’ au dat drumul la petrecere!** „Încă nu am realizat nimic”. Contra închide negocierile cu Steaua: „Bokila este al nostru pentru doi ani”

Redactor:
Robert ZANFIR
'Lupii' au dat drumul la petrecere!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul câștigă cu 4-0 în fața celor de la Bistrița și urcă pe locul doi. Petrolul se pregătește pentru semifinala de Cupă cu Oțelul. Urmează apoi meciul cu Steaua.

Contra a declarat că bătălia pentru podium va fi foarte grea: „Încă nu am realizat nimic”

„Am luat meciul în serios, am avut multe ocazii. Mă bucur că echipa merge din ce în ce mai bine. Mă bucur și pentru cei care nu au jucat până acum. Avem un lot foarte bun și absențele nu s-au văzut. Ne așteaptă un meci extrem de greu joi, dar sper să ne revenim”, a declarat Contra la Digi Sport.

Contra: „Încă nu am realizat nimic”

„Bătălia pentru locul doi va fi foarte grea până la final. Publicul a fost fantastic, îl felicit, felicit jucătorii, suntem pe un drum bun, dar încă nu am realizat nimic. În seara asta avem voie să ne bucurăm de rezultat, dar apoi o luăm de la capăt”, a mai spus antrenorul Petrolului.

Petrolul închide negocierile cu Steaua! Contra: „Bokila este al nostru pentru doi ani”

„Bokila? Clauza lui este activată, am trimis actele, acum trebuie doar să facem plata. Bokila este jucătorul nostru pentru următorii doi ani. Cu Oțelul va fi o dublă manșă extrem de echilibrată, dar sperăm să jucăm finala”, a mai spus Contra

Petrolul Ploiești a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0 (2-0), echipa Gloria Bistrița, într-un meci din etapa a XXVI-a a Ligii I

Golurile au fost marcate de Sauvadet ’23, Bokila ’34, Morar ’60 și Mojica ’71 (penalti).

Petrolul Ploiești: Bornescu – Alcenat (Naziri ’73), Geraldo Alves, Yamissi, Grecu – Mustivar, Mojica – Renan, Cristescu, Sauvadet (Morar ’53) – Bokila (Romario ’65). Antrenor: Cosmin Contra

Gloria Bistrița: Dolha – Stancu, Kanon, Hlinca (Oprea ’80), Țîrcă – Pouye – R. Radu, Enescu, Cubilla (Berceanu ’46), Chițu (Pop ’63) – Antonache. Antrenor: Nicolae Manea.

Cartonaș galben: Hlinca ’41

Arbitri: Marian Balaci (central) – Marius Nicoară, Florin Neacșu (asistenți) – George Rădulescu (rezervă)

Observatori: Nicolae Marodin, Ionuț Calancia.

La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a apărut pe ușa locuinței lui Stephan Pelger, la o zi după ce designerul s-a spânzurat. Trecătorii au rămas fără cuvinte!
Ce a apărut pe ușa locuinței lui Stephan Pelger, la o zi după ce designerul s-a spânzurat. Trecătorii au rămas…
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Cătălin Botezatu a vorbit despre motivul pentru care Stephan Pelger s-a sinucis: „El avea probleme”
Cătălin Botezatu a vorbit despre motivul pentru care Stephan Pelger s-a sinucis: „El avea probleme”
Rareș Ilie pleacă din nou de la Nice: „Una dintre dezamăgirile verii!”
Rareș Ilie pleacă din nou de la Nice: „Una dintre dezamăgirile verii!”
Reghe şi Prodanca, din nou împreună! Ce lovitură pun la cale cei doi după marea împăcare
Reghe şi Prodanca, din nou împreună! Ce lovitură pun la cale cei doi după marea împăcare
Asta spune totul despre Ion Țiriac! Pe ce moft a putut plăti o sumă uriașă în fiecare dintre ultimii 30 de ani
Asta spune totul despre Ion Țiriac! Pe ce moft a putut plăti o sumă uriașă în fiecare dintre ultimii 30…
Cei MAI RARI nori de pe Pământ! Cum și când APAR PE CERUL din România?
Cei MAI RARI nori de pe Pământ! Cum și când APAR PE CERUL din România?
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul…
Adio, America Express! Anunț surpriză din partea Antenei 1
Adio, America Express! Anunț surpriză din partea Antenei 1
Anunț pentru cei care nu stau la ADRESA DIN BULETIN! Este informația momentului în ROMÂNIA. S-a decis oficial
Anunț pentru cei care nu stau la ADRESA DIN BULETIN! Este informația momentului în ROMÂNIA. S-a decis oficial
Șocant ce au descoperit legiștii! De ce a murit, de fapt, Stephan Pelger
Șocant ce au descoperit legiștii! De ce a murit, de fapt, Stephan Pelger
Calendar ortodox 10 iunie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?
Calendar ortodox 10 iunie 2023. Ce sărbătoare este sâmbătă?
Top 50 gafe vestimentare ale vedetelor din România. Au rămas dezbrăcate în public
Top 50 gafe vestimentare ale vedetelor din România. Au rămas dezbrăcate în public
Cum arată celebrul posterior al lui J.Lo în realitate, fără Photoshop. Vedeta are 53 de ani
Cum arată celebrul posterior al lui J.Lo în realitate, fără Photoshop. Vedeta are 53 de ani
Și-a „satisfăcut pofta”, în tribună. O cameră TV a surprins totul!
Și-a „satisfăcut pofta”, în tribună. O cameră TV a surprins totul!
Mercenarii Wagner „violează, răpesc și torturează soldații ruși”. Afirmația uluitoare a unuia dintre ofițerii lui Putin VIDEO
Mercenarii Wagner „violează, răpesc și torturează soldații ruși”. Afirmația uluitoare a unuia dintre ofițerii lui Putin VIDEO
BANCUL ZILEI. Vine Bulă acasă, iar Bubulina îl cercetează atent. Culmea, niciun fir de păr străin pe haine!
BANCUL ZILEI. Vine Bulă acasă, iar Bubulina îl cercetează atent. Culmea, niciun fir de păr străin pe haine!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Novak Djokovic este în finală, după o victorie fără glorie cu Carlos Alcaraz. Spaniolul, accidentat în setul 3
Novak Djokovic este în finală, după o victorie fără glorie cu Carlos Alcaraz. Spaniolul, accidentat în setul 3
TOP 10 cele mai trainice SUV-uri de pe piață - VIDEO
TOP 10 cele mai trainice SUV-uri de pe piață - VIDEO
Ce scuză a folosit Stephan Pelger ca să lipsească de la un eveniment, chiar cu o zi înainte să moară. Ce noi detalii s-au aflat
Ce scuză a folosit Stephan Pelger ca să lipsească de la un eveniment, chiar cu o zi înainte să moară.…