Lucescu e garanția!** Se va sfătui iarăși Copos cu „Il Luce” pentru numirea noului antrenor?

Redactor:
Gigi Stancu
Lucescu e garanția!** Se va sfătui iarăși Copos cu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidul a intrat la începutul anilor 90 sub influența lui George
Copos, un ambițios om de afaceri, avid după imagine. Cu ajutorul
său, giuleștenii au crescut de la an la an, dar lipsa de experiență
a patronului în fenomenul fotbalistic a făcut să nu aibă
performanțe. Asta până în 1997, când l-a adus pe Mircea Lucescu,
omul care a creat Rapidul modern și i-a influențat direct sau
indirect parcursul în ultimii 15 ani.

Mai întâi, „Il Luce” a adus Rapidului o Cupă, un titlu și o
Supercupă a României, iar apoi a plecat să facă istorie în Turcia.
A continuat totuși să aibă o influență mare asupra a ceea ce se
întâmpla la Rapid, prin urmașii de nădeje lăsați în club. Dinu
Gheorghe, Mircea Rednic, Răzvan Lucescu au fost aduși de Lucescu
senior pentru a-l ajuta și apoi pentru a continua proiectul
acestuia. Și Copos a mai mers pe mâna lui o perioadă, timp în care
Rapid s-a menținut în top. Mai întâi, „Puriul” a câștigat Cupa
României, în 2002 și, cu Răzvan Lucescu vicepreședinte, Supercupa
din 2003 și campionatul în același an. A mai pus în vitrină o
Supercupă, iar apoi a fost dat afară de Giovani Becali, care l-a
adus pe Dan Petrescu.

Tot
Lucescu l-a salvat

Aici părea că s-a oprit influența lui Mircea Lucescu la Rapid și
odată cu ea și performanțele echipei. Pentru giuleșteni a început
era alegerilor proaste făcute de George Copos, care n-au adus nimic
bun. „Bursucul” a plecat cu coada între picioare în 2004, a venit
Hizo pentru finalul campionatului și a salvat situația ocupând un
loc 3. Nu i-a convenit nici de „Dulău”, care a fost și el dat afară
de Copos după câteva etape. Disperat, patronul și-a adus aminte de
Mircea Lucescu, vechiul său prieten. Și acesta l-a ajutat din nou:
„Adu-l pe Răzvan antrenor cu Dinu Gheorghe
președinte!”
. A făcut asta și performanțele s-au întors.
Lucescu junior a câștigat două Cupe și a realizat cel mai bun
parcurs european din istoria Rapidului, sferturile UEFA în 2006
plus un loc doi. După care, cortina a căzut din nou. Copos a reușit
să-i îndepărteze pe Răzvan și pe „Vamă”, și a obținut pe mâna lui
doar Supercupa din 2007, cu Bergodi antrenor. După ani, cu
antrenori aleși prostește și schimbați ca pe șosete după un vid de
performanțe, istoria se repetă.

Alegi tu
sau suni un prieten?

Rapidul se află din nou într-un moment de cumpănă. Pe Copos îl trec
toate transpirațiile pentru un loc de Europa League, deși mulți
spun că dacă avea un antrenor de calibru, juca în Champions League.
Întrebarea care se pune este: Ce face Copos acum? Alege din nou el,
sau se întoarce la școala lui Lucescu și are încredere în invenția
lui „Il Luce”, Dinu Gheorghe. Până în luna iunie trebuie să decidă,
iar variantele sunt multiple.

George Copos face marea greșeală de a numi
antrenorii la Rapid și de a lua decizii la cald, ca un suporter.
Din păcate, în România, patronii din fotbal se transformă rapid în
suporteri și în sclavi ai banilor

Mircea Lucescu, antrenor Șahtior Donețk

Preferații cuplului
Dinu Gheorghe – Mircea Lucescu pentru sezonul
viitor:

Răzvan Lucescu
Mario Beretta
Antonio Conceicao

Alegerile din sfera lui
Lucescu după ’99:

Mircea Rednic – un campionat, două Cupe, două Supercupe
Răzvan Lucescu – două Cupe, sfertfinalistă Cupa UEFA
2005-2006
Marian Rada – ultimul om care a calificat echipa într-o cupă
europeană, locul 3 sezonul 2007-2008
Ioan Andone – a antrenat 10 etape sezonul trecut. A ratat
calificarea în Europa din cauza depunctării. (Cazul
„Varga-Bălan”)
Marius Șumudică – A antrenat 29 de etape

Preferații lui
George Copos pentru sezonul viitor

Cristi Pustai
Ionuț Badea
Un portughez recomandat de președintele lui Braga

Alegerile lui Copos
după ’99

Viorel Hizo – 107 meciuri, niciun trofeu
Dumitru Dumitriu – A asigurat interimatul 4 etape în 1999. Niciun
trofeu
Anghel Iordănescu – A fost 10 jocuri antrenor, niciun trofeu.
Demis
Dan Petrescu – A fost 6 meciuri antrenor. Niciun trofeu.
Demis
Cristiano Bergodi – A fost 9 jocuri antrenor. Supercupa României.
Și-a dat demisia
Jose Peseiro – A fost 16 jocuri antrenor. Niciun trofeu. Demis

Cei
18 antrenori ai Rapidului din era Copos

Mircea Rădulescu – (1992-1993, 1995-1996)
Marcel Pușcaș – (1993)
Robert Cosmoc – (1993)
Viorel Hizo – (1993-1995, 1995, 2001-2002, 2004, 2009)
Sorin Cîrțu – (1995)
Ion Dumitru – (1996-1997)
Nicolae Manea – (1997, 1999, 2009, 2010)
Mircea Lucescu – (1997-2000)
Dumitru Dumitriu – (1999)
Anghel Iordănescu – (2000)
Mircea Rednic – (2000-2001, 2002-2003, 2007-2008)
Dan Petrescu – (2004)
Răzvan Lucescu – (2004-2007)
Cristiano Bergodi – (2007)
Marian Rada – (2008, 2009, 2011)
Jose Peseiro – (2008)
Ioan Andone – (2010)
Marius Șumudică – (2010-211)
Trofee: două titluri, patru cupe, patru
supercupe

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
A devenit strict interzis, chiar DE ASTĂZI, 10 MAI. Regula care se aplică pe stradă, dar și la TV
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×