Chindia Târgoviște – FC Botoşani 0-1 | Moldovenii câștigă pe final de meci și complică situația lui Dinamo pentru calificarea în play-off

Liga 1
Chindia Târgoviște - FC Botoşani 0-1 | Moldovenii câștigă pe final de meci și complică situația lui Dinamo pentru calificarea în play-off

Chindia Târgoviște a fost învinsă de FC Botoșani într-un meci din etapa a 23-a din Liga 1, scor 0-1, după o partidă controlată de moldoveni terminată cu execuția spectaculoasă a lui Dugandzic.

Formația lui Marius Croitoru a început în forță meciul și și-a trecut în cont prima mare ocazie prin Ofosu (31). În finalul primei reprize, Haruț a executat o lovitură liberă de la 20 de metri direct în bara transversală.

După pauză, Neguț a scăpat singur cu portarul, dar trimis dezamăgitor mult peste poartă. Moldovenii au marcat totuși în minutul 76 prin Dugandzic, însă reușita i-a fost anulată pentru o poziție de ofsaid. Cu un minut înainte de final, același Dugandzic l-a executat pe portarul Dinu Moldovan cu un lob de la marginea careului și a marcat golul de 3 puncte.

FC Botoșani urcă pe locul 5, cu 36 de puncte, în timp ce Chindia Târgoviște rămâne pe poziția a 12-a, cu 21 de puncte.

Chindia Târgoviște – FC Botoşani 0-1
A marcat: Dugandzic ’89


Desfășurarea liveTEXT a meciului!

FINAL

min. 89: GOOOL BOTOȘANI! Dugandzic îl lobează pe Dinu Moldovan de la marginea careului și marchează un gol magistral pentru moldoveni.
min. 76:
Dugandzic înscrie, dar arbitrul ridică fanionul și indică ofsaid.
min. 60:
Moldovenii continuă să preseze poarta gazdelor.
min. 48:
Neguț scapă singur cu portarul, intră în careu și șutează mult peste poartă.
A început repriza secundă!

PAUZĂ

min. 45: Haruț execută o lovitură liberă de la 20 de metri, dar trimite în bara transversală și dâmbovițenii reușesc să respingă.
min. 31:
Ofosu îl pune la treabă pe portarul advers, dar șutul jucătorului de la Botoșani e extrem de slab și goalkeeperul reține fără emoții.
min. 11:
Moldovenii sunt mai prezenți în faza ofensivă în debutul meciului.
min. 1:
A început meciul!


Echipele de start

Chindia: Moldovan – Martac, Piţian, Leca, Ioniţă – Raţă, Bic, Şerban, Novac – Ivancic, Cherchez
Rezerve: Popescu, Dinu, Negrea, Mihai, Neguţ, Burlacu, Berisha
Antrenor: Viorel Moldovan

FC Botoşani: Hankic – Haruţ, Miron, Chindriş, Ţigănaşu – Cascini, Rodriguez – Ashkovski, Ebenhofer, Ofosu – Dugandzic
Rezerve: Pap, Patache, Mendoza, Şeroni, Cîmpanu, Florescu, Chalkiadakis
Antrenor: Marius Croitoru

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]