Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Le-ar da iar gol!

Le-ar da iar gol!

Împrumutat de Poli până la vară, Mircea Axente le-a scos bănățenilor din buzunar două puncte într-un 3-3 din turul campionatului, când a înscris două goluri. La finalul acelui meci, Marian Iancu a încercat de supărare să schimbe contractul de împrumut și să îl readucă pe jucător în Banat, dar nu a reușit. Tot din cauza golurilor lui Axente, a pus clauze în contractele jucătorilor împrumutați în iarnă la alte echipe prin care aceștia nu aveau drept de joc în partidele contra Timișoarei. Acum, echipa lui Sabău reîntâlnește sâmbătă Oțelul, dar lucrurile s-au schimbat față de tur. Returul nu a fost unul prea fast pentru Axente, dar acesta speră să încheie anul sportiv într-o notă pozitivă chiar de la jocul cu Poli. Atacantul dă de înțeles că nu se va da la o parte de la înscrierea unui gol, chiar dacă ar putea elimina din lupta pentru Champions League chiar viitoarea sa echipă. „Este puțin diferit pentru mine, dar până la urmă este tot o partidă de campionat și în fiecare meci doresc să dau gol, să evoluez bine, aceasta este datoria mea pe teren", a spus vârful Galațiului. Totuși, nu este vorba de un orgoliu personal al său: „Nici în tur nu a fost în tur o răzbunare, mi-am făcut numai datoria. Acum mergem în Banat să luăm punct sau puncte, așa am jucat fiecare meci". S-a spus că Oțelul va da puncte Rapidului și a fost egal. La fel a fost cu Pandurii sau cu Iașiul. Zvonurile răutăcioase ne și motivează mai mult, este un motiv în plus să dovedim că lumea se înșeală Mircea Axent
Le-ar da iar gol!

Împrumutat de Poli până la vară, Mircea
Axente le-a scos bănățenilor din buzunar două puncte într-un 3-3
din turul campionatului, când a înscris două
goluri.

La finalul acelui meci,
Marian Iancu a încercat de supărare să schimbe contractul de
împrumut și să îl readucă pe jucător în Banat, dar nu a reușit. Tot
din cauza golurilor lui Axente, a pus clauze în contractele
jucătorilor împrumutați în iarnă la alte echipe prin care aceștia
nu aveau drept de joc în partidele contra Timișoarei.

Acum, echipa lui Sabău
reîntâlnește sâmbătă Oțelul, dar lucrurile s-au schimbat față de
tur. Returul nu a fost unul prea fast pentru Axente, dar acesta
speră să încheie anul sportiv într-o notă pozitivă chiar de la
jocul cu Poli. Atacantul dă de înțeles că nu se va da la o parte de
la înscrierea unui gol, chiar dacă ar putea elimina din lupta
pentru Champions League chiar viitoarea sa echipă. „Este puțin
diferit pentru mine, dar până la urmă este tot o partidă de
campionat și în fiecare meci doresc să dau gol, să evoluez bine,
aceasta este datoria mea pe teren”, a spus vârful Galațiului.
Totuși, nu este vorba de un orgoliu personal al său: „Nici în tur
nu a fost în tur o răzbunare, mi-am făcut numai datoria. Acum
mergem în Banat să luăm punct sau puncte, așa am jucat fiecare
meci”.

S-a spus că Oțelul va da puncte Rapidului și
a fost egal. La fel a fost cu Pandurii sau cu Iașiul. Zvonurile
răutăcioase ne și motivează mai mult, este un motiv în plus să
dovedim că lumea se înșeală

Mircea Axente,
atacant

Pe Axente îl așteptăm la
vară la echipă să meargă cu Timișoara în cupele
europene

Marian Iancu, patron Poli
Timișoara