Lăcătuș**: „Trebuie să găsim soluții pentru a începe returul în forță”

Lăcătuș**:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vasluienii au fost în prim-plan în perioada de transferuri. Deși
a băgat mâna adânc în buzunar, Porumboiu are de ce să fie
nemulțumit: Wesley și ai lui au pierdut trei din cele patru meciuri
jucate în Turcia. Puși pe fugă de vremea de acasă, vasluienii
trebuie să găsească soluții pentru starul returului.

„Din câte se pare, vremea nu ține cu noi, ceea ce ne creează
probleme cu antrenamentele. Practic, nu avem foarte multe
posibilități unde să ne antrenăm. Trebuie să găsim soluții pentru a
porni cât mai în forță returul de campionat. Dar, din păcate, nu
putem să ne continuăm pregătirea tehnică și tactică. Pe un astfel
de teren, plin de apă, zăpadă și noroi, nu putem să facem decât
alergare. Ceea ce mă îngrijorează este că nu avem unde face cu
mingea”
, a declarat Marius Lăcătuș.

„Fiara” nu este îngrijorată de
rezultatele din amicale!

„După pregătirea pe care am făcut-o în cele două stagii,
cred că nivelul fizic și tactic al jucătorilor este unul foarte
bun, chiar dacă ar veni rezultatele din Antalya să mă contrazică.
Am întâlnit adversari puternici, așa cum ne-am dorit, pentru că nu
am vrut rezultate pozitive cu echipe slabe. Asta ne-ar fi creat o
falsă impresie a valorii în joc și la ceea ce ne așteaptă pe
viitor”,
a spus Lăcătuș.

Tehnicianul vasluienilor a spus că finanțatorul Adrian Porumboiu a
fost nemulțumit de rezultate, însă nu s-a arătat îngrijorat, ținând
cont că nu s-a pus bază pe rezultatele meciurilor amicale din
Antalya.

FC Vaslui a reluat pregătirile, joi după-amiază, pe terenul de
antrenament din Vaslui.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Halucinant! Victimele accidentului de la 2 Mai, învinovăţite pentru că au fost ucise de Vlad Pascu. Detalii uluitoare din dosar
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mihai Stoica nu s-a putut abține, după ce a văzut Real Madrid – Bayern Munchen
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
8 judeţe intră de la ora 12.00 sub avertizare cod galben de ploi torenţiale. Vreme severă până la noapte
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în 33 de părţi egale
Ajuns la 85 de ani, Ion Ţiriac şi-a făcut deja testamentul: Am 33 de copii, averea va fi împărţită în…
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
De la ce s-ar fi infectat Florin Piersic, de fapt. Amputarea piciorului, decizia drastică a medicilor: 'Este gravă starea lui'
Se interzice în România. Faptele care nu-ți mai dau voie să ai permis. Lege nouă
Se interzice în România. Faptele care nu-ți mai dau voie să ai permis. Lege nouă
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
Șeful suprem al armatei britanice, avertisment fără precedent: Tensiunile globale „ajung la punctul de fierbere”
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…