Lăcătuș, contestat!

Ceea ce părea de neconceput în urmă cu câteva luni a devenit realitate: fanii Stelei au început să-l conteste vehement pe Marius Lăcătuș, idolul absolut de până mai ieri. După ce joi seara i-au băgat în ședință pe tehnician și pe câțiva dintre cei mai reprezentativi jucători, ultrașii din Ghencea par să-și fi pierdut definitiv încrederea în fostul număr 7. Fanii i-au pregătit un mesaj ironic tehnicianului: „Alo, sunt Lăcătuș / De zece etape n-am mai câștigat un meci!", pe care aveau de gând să-l arboreze pe stadion, dar în cele din urmă bannerul a fost confiscat de oamenii de ordine aflați la intrarea în tribune. În pauză, în timp ce se deplasa spre vestiare, Lăcătuș a avut un conflict cu un fan de la Tribuna a II-a, care-i ceruse demisia. Fanii nu l-au iertat nici de această dată pe Gigi Becali, aflat în arestul Direcției de Cercetări Penale, el fiind contestat în permanență de suporterii de la peluze. De altfel, interesul microbiștilor pentru acest meci a fost minim, doar 4.000 de spectatori luând loc în tribune. La fel ca și la precedentele două meciuri, Teia Sponte i-a vizitat pe jucători la vestiare și a încercat să le ridice moralul înaintea unui meci care s-ar putea dovedi decisiv în lupta pentru calificarea într-o cupă europeană. De asemenea, vărul lui Gigi Becali, Virgil, a ținut să precizeze că nu se pune problema ca Marius Lăcătuș să părăsească banca Stelei. „Am vorbit cu Gigi, era liniștit și mi-a spus că se va uita și el la meci. Bineînțeles că nu se pune prob
Lăcătuș, contestat!

Ceea ce părea de neconceput în urmă cu câteva luni a devenit realitate: fanii Stelei au început să-l conteste vehement pe Marius Lăcătuș, idolul absolut de până mai ieri. După ce joi seara i-au băgat în ședință pe tehnician și pe câțiva dintre cei mai reprezentativi jucători, ultrașii din Ghencea par să-și fi pierdut definitiv încrederea în fostul număr 7. Fanii i-au pregătit un mesaj ironic tehnicianului: „Alo, sunt Lăcătuș  / De zece etape n-am mai câștigat un meci!”, pe care aveau de gând să-l arboreze pe stadion, dar în cele din urmă bannerul a fost confiscat de oamenii de ordine aflați la intrarea în tribune. În pauză, în timp ce se deplasa spre vestiare, Lăcătuș a avut un conflict cu un fan de la Tribuna a II-a, care-i ceruse demisia.

Fanii nu l-au iertat nici de această dată pe Gigi Becali, aflat în arestul Direcției de Cercetări Penale, el fiind contestat în permanență de suporterii de la peluze. De altfel, interesul microbiștilor pentru acest meci a fost minim, doar 4.000 de spectatori luând loc în tribune. La fel ca și la precedentele două meciuri, Teia Sponte i-a vizitat pe jucători la vestiare și a încercat să le ridice moralul înaintea unui meci care s-ar putea dovedi decisiv în lupta pentru calificarea într-o cupă europeană.

De asemenea, vărul lui Gigi Becali, Virgil, a ținut să precizeze că nu se pune problema ca Marius Lăcătuș să părăsească banca Stelei. „Am vorbit cu Gigi, era liniștit și mi-a spus că se va uita și el la meci. Bineînțeles că nu se pune problema ca Marius să plece în acest moment de la echipă, el rămâne antrenorul nostru indiferent de rezultate”, a spus Virgil Becali, confirmând astfel informația oferită în exclusivitate în ediția de ieri a ProSport.

„Jucători scumpi, dar modești!“

Emeric Ienei nu poate să înțeleagă politica de transferuri a roș-albaștrilor. „Steaua a avut perioade mai bune, dar este o echipă modestă. Jocul echipei m-a deran-jat. Ce au avut ei bun în curtea proprie au vândut, iar în locul lor au cumpărat jucători scumpi, dar modești. În aceste condiții, pe oricine ai pune antrenor nu va da randament“, a spus Ienei.

 

Steliștii au jucat biliard

Aflați în cantonament încă de miercuri seară, elevii lui Lăcătuș au mers ieri în clubul IDM,  unde s-au relaxat preț de o oră și jumătate. Dayro Moreno și compania au jucat tenis de masă, biliard sau rummy. Locația este una obișnuită pentru steliști încă din sezonul 2005-2006, când au ajuns în semifinalele Cupei UEFA.

 

Vlad Rusu, marcator la U19

Stelistul Vlad Rusu a marcat din penalty singurul gol al naționalei U19 a României, învinsă cu 4-1 de selecționata similară a Portugaliei, în cea de-a doua zi a turneului internațional de la Porto. Antrenorii Adrian Văsîi și Dacian Nastai i-au folosit ca titulari, pe lângă Rusu, și pe ceilalți trei jucători de la Steaua II: Mustață, Onicaș și Bejan.

 

Dorinel: „Aș reveni la Steaua“

Dorinel Munteanu nu e surprins de atmosfera proastă din Ghencea și spune că ar accepta o revenire pe banca Stelei numai în momentul în care Gigi Becali n-ar mai fi patron. „Nu credeam nici în cele mai negre vise că o să fie așa. Nu îi port însă pică lui Marius Lăcătuș“, a spus recordmenul selecțiilor de la prima reprezentativă.

 

2000 de fani au asistat la meciul cu Gloria Buzău, cea mai redusă asistență din acest sezon

 


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro