La fel ca Mesia!

Într-un moment în care suporterii steliști și-au pierdut încrederea în echipa favorită, vestea ca Dan Petrescu ar putea veni din vară în Ghencea le-a dat speranțe. Site-ul www.prosport.ro a fost invadat de sute mesaje trimise de fanii roș-albaștrilor, majoritatea lor implorându-l practic pe tehnicianul Unirii să accepte propunerea latifundiarului. „Dacă s-ar adeveri știrea cu Dan Petrescu la Steaua, mi-aș retrage regretele vizavi de faptul că Gigi a fost eliberat. Dacă el îl aduce pe Petrescu, împreună cu MM, eu unul îi uit toate păcatele de până acum", a scris „Free Gigi". „Te implorăm să vii Dane pentru că știm că ești un stelist adevărat", a postat „n cristian". „Doamne ajută să scăpam de Lăcătuș! Cu Petrescu defilăm în campionat", e de părere „bursucul fiara". Muți dintre steliști se îndoiesc însă că actualul tehnician al Unirii va putea colabora cu finanțatorul roș-albaștrilor, recunoscut pentru faptul că se obișnuiește să se implice în alcătuirea echipei. „Dacă îl aduce pe Petrescu, Becali face prima mutare inspirată în zece ani! Dar, numai să-l lase în pace", a scris „Bravan". „Gigi ar face o treabă excelentă, dacă îl aduce pe Dan Petrescu la Steaua. Dar, numai dacă nu se bagă peste el pentru că altfel nu o să iasă bine", a avertizat „dany".
La fel ca Mesia!

Într-un moment în care suporterii steliști și-au pierdut încrederea în echipa favorită, vestea ca Dan Petrescu ar putea veni din vară în Ghencea le-a dat speranțe.

Site-ul www.prosport.ro a fost invadat de sute mesaje trimise de fanii roș-albaștrilor, majoritatea lor implorându-l practic pe tehnicianul Unirii să accepte propunerea latifundiarului. „Dacă s-ar adeveri știrea cu Dan Petrescu la Steaua, mi-aș retrage regretele vizavi de faptul că Gigi a fost eliberat. Dacă el îl aduce pe Petrescu, împreună cu MM, eu unul îi uit toate păcatele de până acum”, a scris „Free Gigi”. „Te implorăm să vii Dane pentru că știm că ești un stelist adevărat”, a postat „n cristian”. „Doamne ajută să scăpam de Lăcătuș! Cu Petrescu defilăm în campionat”, e de părere „bursucul fiara”. Muți dintre steliști se îndoiesc însă că actualul tehnician al Unirii va putea colabora cu finanțatorul roș-albaștrilor, recunoscut pentru faptul că se obișnuiește să se implice în alcătuirea echipei. „Dacă îl aduce pe Petrescu, Becali face prima mutare inspirată în zece ani! Dar, numai să-l lase în pace”, a scris „Bravan”. „Gigi ar face o treabă excelentă, dacă îl aduce pe Dan Petrescu la Steaua. Dar, numai dacă nu se bagă peste el pentru că altfel nu o să iasă bine”, a avertizat „dany”. 
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]