Jucătorii Stelei s-au săturat de promisiuni! Grevă și la Steaua!

Jucătorii Stelei s-au săturat de promisiuni! Grevă și la Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Problemele par să-l fi copleșit pe finanțatorul roș-albaștrilor.
Pe lângă faptul că nu a numit nici până acum un nou antrenor la
echipă, în această săptămână patronul formației din Ghencea va fi
somat de jucători să le rezolve plata salariilor și primele
restante.

Surse din anturajul jucătorilor steliști ne-au dezvăluit că foștii
elevi ai lui Mihai Stoichiță s-au săturat să tot audă de la Valeriu
Argăseală că își vor primi cât de curând banii, iar acesta își face
bine mersi vacanța în Spania. În aceste condiții, în următoarele
zile o delegație formată dintre cei mai experimentați jucători ai
echipei din Ghencea va discuta personal cu Gigi Becali despre
problemele financiare.

„Argăseală ne-a tot dus cu vorba”

ProSport a vorbit cu o parte din jucătorii Stelei, care sub
protecția anonimatului ne-au dezvăluit cum stau lucrurile în
Ghencea cu întârzierea plății salariilor și a primelor de joc.
„Ne-am săturat ca nea Vali (n.r. – Valeriu Argăseală) să ne tot
ducă mereu cu vorba. De fiecare dată găsește câte o scuză. Până
acum l-am înțeles, dar totul are o limită. Cât de curând o să fim
nevoiți să începem noua campanie de calificare pentru grupele
Europa League, iar noi nici până acum nu am primit banii pentru
reușita din campania anterioară. Este posibil așa ceva?”, s-a
întrebat, fiind destul de supărat, unul dintre jucătorii
steliști.

„Vom merge direct la nea
Gigi”

Un alt jucător stelist ne-a mărturisit ce au de gând să facă foștii
elevi ai lui Mihai Stoichiță. „Am discutat între noi și cred că cel
mai bine este ca doi-trei jucători dintre cei mai experimentați să
meargă și să discute personal la palat cu Gigi Becali. Nu mai putem
să continuăm așa. Spre exemplu, la meciul cu Internațional Curtea
de Argeș ni s-a promis o primă de 30.000 de euro, dar în final am
rămas cu buza umflată, deoarece nu am mai văzut niciun ban. Noi nu
vrem să se ajungă aici, dar, dacă nu ni se vor achita primele
restante și salariile, atunci ne gândim serios să boicotăm primul
cantonament din Austria. Repet, sperăm că nu se va ajunge până
acolo”, ne-a spus fotbalistul respectiv.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
O nouă taxă ar putea mări preţul biletelor de avion. Pasagerii ar primi în schimb o asigurare importantă
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
EȘEC răsunător pentru cea mai AȘTEPTATĂ misiune de la NASA
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Fumatul este INTERZIS la 5 m de altă persoană! Noua regulă intră în vigoare
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…