Jucătorii nu-l cred!

  • Publicat:
Jucătorii nu-l cred!

Elevii lui Mircea Rednic nu au rămas indiferenți la zvonurile conform cărora George Copos ar fi vândut pachetul majoritar de acțiuni omului de afaceri Fathi Taher. Primul care a reacționat a fost atacantul Mugurel Buga. „Nu știu ce să spun despre acest lucru, eu nu cred că domnul Copos va pleca de la Rapid. Important este ca dânsul să fie alături de noi, pentru că avem nevoie de sprijinul său în lupta pentru titlu”, a spus „Pele”. El a fost completat de mijlocașul Costin Lazăr: „Nu cred că ar fi bine pentru noi să se schimbe patronul în acest moment. Mai bine se făcea tranzacția în iarnă sau poate la vară, în niciun caz acum. Abia ce am trecut peste o perioadă mai dificilă, trebuie să rămânem uniți”.

„Puriul” a evitat subiectul
În schimb, antrenorul Mircea Rednic nu a dorit să discute prea mult pe marginea acestui subiect: „Sunt antrenorul echipei, am ca obiectiv câștigarea campionatului, iar problemele acestea mă privesc mai puțin. Trebuie să fim concentrați să ne atingem obiectivul”.

Aceste speculații sunt niște minciuni! Nu am vorbit cu domnul Taher despre vânzarea Rapidului.
George Copos finanțator Rapid

15 ani au trecut de când George Copos a preluat conducerea formației de lângă Podul Grant. Omul de afaceri a venit la Rapid în 1993

Ce zic suporterii:

Rapidist
Să dea Domnul să vândă Copos Rapidul la vară! Și Marian Iancu, și Adrian Porumboiu sunt mult mai potriviți decât dl. Copos. Sper ca George Copos să ia în considerare faptul că o posibilă plecare este spre binele Rapidului.

LOCCOmotivul de Focs
Să vă fie rușine, domnule Copos! Dacă vindeți, măcar nu transformați Rapidul în «satelitul» unei alte echipe! Nu vă bateți joc de sufletele rapidiștilor, pentru că o să vă urască multă lume mult timp
de acum înainte!

Giuleștina
Domnule Copos, vă rog, nu plecați! Ați făcut atâtea pentru acest club și nu ar trebui să renunțați tocmai acum! Rămâneți și luptați în continuare pentru toți rapidiștii! Știm că sunteți atașat de acest club, și acest lucru nu se uită ușor.

[x-gen]Earth
Rednic parcă era solidar cu Copos, a zis că, dacă pleacă patronul, pleacă și el. Pe mine nu mă interesează cine vine sau dacă rămâne Copos, dar, dacă se schimbă, cel care vine să facă cel puțin ce a făcut Copos pentru Rapid.

Pe aceeași temă
Costumul de baie i-a jucat feste Madalinei Ghenea! Bikinii cu doua numere mai mici au lasat TOT la vedere

Ungaria speră ca aurul de la Roşia Montană să nu fie exploatat niciodată. „De când aparţine ea României?”

New York Times prezintă pe amplu povestea Larisei Iordache, gimnasta care ar putea recupera gloria de odinioară

„De unde l-ați ghicit?”. Gigi Becali a recunoscut interesul pentru Miculescu: cine e atacantul

A vrut să-și ia bagajele din mașină, dar toată lumea i-a văzut fundul. Cum a fost surprins un model

O tânără de 22 ani vrea să intre în „Cartea Recordurilor” cu cele mai mari buze din lume

Era de aşteptat...Anunţul trist despre Ion Iliescu

A fost filmat accidentul devastator din Sibiu, unde 4 oameni au murit într-o Dacia Duster, loviți de camion. Nu au avut nicio șansă

Fabulos ce a spus Vanghelie după ce s-a aflat că a bătut-o pe Oana Mizil

I-a MASAT organele cu ulei de măsline. Ce s-a întâmplat apoi i-a UIMIT pe amândoi ''Este IREAL''

FOTO: Descoperire surprinzătoare făcută la metrou de un călător cu ochi de vultur

Şi-a dat jos sutienul fără pic de ruşine! E o artistă mega-celebră de la noi. Turiştii au rămas muţi

Imagini VIRALE! Ce i-au facut nişte bărbaţi unei jurnaliste SUPERBE chiar înainte de a intra în direct, la TV!

Calendar Ortodox 27 iulie 2021. Ce este interzis să faci de Sfantul Mucenic Pantelimon! Tradiții și obiceiuri

Topul liceelor din Bucureşti după ultima medie de admitere

Jennifer Lopez a recunoscut relația cu Ben Affleck, de ziua ei. Artista, în cea mai bună formă, la 52 de ani

Ce autonomie are noul model electric Kia EV6? Asiaticii au făcut anunțul așteptat de toată lumea

Andy Murray, campionul olimpic în exerciţiu, s-a retras din proba de simplu de la Jocurile Olimpice

BANCUL ZILEI – Ion și Maria, partidă de amor sălbatic

O fostă dansatoare din buric a fost angajată într-o companie strategică

Adevărul trist din spatele depozitelor din „Storage Wars”

Laurenţiu Reghecampf, în vacanţă în Grecia cu domnişoara C şi cu prietenii. Imaginile care zguduie showbiz-ul. Cu cine se distrează antrenorul, când Anamaria Prodan este în Dubai. Exclusiv

ȘOCANT! Cum făceau amor femeile în URSS 😱😱😱

Cât costă un permis de conducere fals pentru categoriile AM, B1, B, C1 și C. Prețul la zi

FOTO. Anna Lesko, goală pușcă, i-a provocat pe fani cu o ipostază incendiară!

FOTO. Andreea Raicu, în costum de baie. Cum arată la 43 de ani