Italienii s-au răzgândit! Juventus Torino a anulat amicalul cu Știința!

Meciul pe care oltenii trebuia să-l dispute pe 11 iulie, la Pinzolo, contra „Bătrânei Doamne" nu va mai avea loc. Clubul din Torino a trimis un fax Universității prin care anunță că, din cauza numeroaselor absențe din lot, își decalează cu o săptămână întregul program de amicale și au decis să-l sacrifice tocmai pe primul, contra Științei. Totuși, oficialii olteni au fost anunțați că Universitatea Craiova va fi invitată la Torino pentru un meci amical, cu prima ocazie când va exista o dată liberă în calendar. Echipa Universitatea Craiova se află într-un stagiu de pregătire în Austria, la Kaprun, unde are programate mai multe meciuri amicale.
Italienii s-au răzgândit! Juventus Torino a anulat amicalul cu Știința!

Meciul pe care oltenii trebuia să-l dispute pe 11 iulie, la
Pinzolo, contra „Bătrânei Doamne” nu va mai avea loc. Clubul din
Torino a trimis un fax Universității prin care anunță că, din cauza
numeroaselor absențe din lot, își decalează cu o săptămână întregul
program de amicale și au decis să-l sacrifice tocmai pe primul,
contra Științei.

Totuși, oficialii olteni au fost anunțați că Universitatea
Craiova va fi invitată la Torino pentru un meci amical, cu prima
ocazie când va exista o dată liberă în calendar.

Echipa Universitatea Craiova se află într-un stagiu de pregătire
în Austria, la Kaprun, unde are programate mai multe meciuri
amicale.


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]