David Popovici și Pan Zhanle s-au antrenat împreună în România în ultimele săptămâni, iar acum sportivul nostru a dezvăluit cum fiecare dintre ei a tras cu ochiul la metodele individuale de pregătire ale adversarului.
La plecarea spre Campionatele Europene de la Paris, românul susține că nu îi e teamă că rivalul său i-ar fi descoperit vreun secret, deoarece și el a fost extrem de abil și i-a observat acestuia de trei ori mai multe secrete.
Cei doi s-au pregătit cot la cot în România în ultima perioadă, iar acum David povestește cum fiecare dintre ei, dar și staff-urile lor, s-au uitat foarte atenți la metodele de pregătire ale celuilalt.
Sportivul nostru spune în acest context că nu îi e teamă că rivalul său i-ar fi descoperit vreun secret din antrenamente, deoarece și el a tras cu ochiul atent și i-a observat acestuia mult mai multe secrete.
„(n.r. Ți-ai descoperit toate secretele? Staff-ul lui Zhanle Pan a fost foarte atent la tine) Și noi am fost foarte atenți la el. Așa că, dacă el mi-a descoperit un secret, eu i-am descoperit trei.
Dar, nu, nu e vorba de niciun secret, întotdeauna am considerat că ceea ce facem noi și ce ne-a adus în punctul ăsta, am zis întotdeauna că secretul este că nu există niciun secret.
Este extraordinar de multă muncă, am zeci de mii de kilometri în care am înotat, în fiecare săptămână, zeci de kilometri, zeci de ore, este pur și simplu foarte multă muncă la mijloc.
Și când reușești să faci munca asta și să o abordezi un pic diferit și poate să o faci într-un mod diferit, sau inteligent, da, atunci te poți detașa de restul. Clar, Pan face și el asta”, a spus David Popovici la plecarea spre Paris.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Fdavid-popovici-a-avut-grija-sa-nu-faca-romania-de-ras-in-fata-lui-zhanle-pan-cum-i-a-ascuns-chinezului-bazinul-lia-manoliu-aflat-in-paragina.jpeg)
Foto: Mihai Pop Prosport
David Popovici și Pan Zhanle s-au antrenat împreună în țara noastră, iar acum se pune problema dacă sportivul nostru va merge la rându-i în China ca să se pregătească alături de rivalul său. Răspunsul a fost unul cu totul surprinzător.
„(n.r. – Despre pregătirea cu Zhanle Pan) A fost o pregătire foarte bună. A plecat chiar ieri, cu o zi înainte de noi, spre China. A fost extrem de productivă, luna asta pe care am petrecut-o împreună, da, cred că niciodată nu m-am antrenat vreodată mai tare, mai eficient, chiar dacă a durat puțin luna asta, așa că a fost bine, a fost foarte util.
Și pentru mine, pentru Campionatele Europene, și pentru el, pentru Jocurile Asiei și unde mai concurează el. Să vedem dacă îi întorc serviciul. Trebuie să mă mai gândesc, mie îmi place acasă”, a mai declarat Popovici.