Întâmplări incredibile la Ploiești!** Bornescu, implicat în scene ca în filme: ‘Ne-am simțit de parcă se căuta un evadat’. Ce s-a întâmplat

Redactor:
Marian Dima
Întâmplări incredibile la Ploiești!** Bornescu, implicat în scene ca în filme: 'Ne-am simțit de parcă se căuta un evadat'. Ce s-a întâmplat
  • Publicat:
  • Actualizat:

După meciul câștigat cu Gloria Bistrița, care a dus Petrolul pe locul doi în ierarhia ligii I, jucătorii Petrolului și unii dintre spectatorii rămași la loje, au avut parte de o… razie a polițiștilor ploieșteni!

Astfel, unele dintre „scene” au fost de domeniul incredibilului, câțiva jucători, printre care Bornescu și Cristescu fiind „coborâți” din mașinile personale, pentru ca Poliția și câinii special dresați să verifice autoturismele! Fotbaliștilor li s-a pus chiar fiola, după joc, Bornescu având ghinionul ca la toate scenele despinse parcă din filme să asiste și familia sa, care i-a fost alături, în tribune!

Forțele de ordine au „vizitat” și alte zone ale stadionului, acțiunea polițiștilor nefiind prima de acest gen, pentru că, și după victoria cu Dinamo a avut loc o razie a Poliției Rutiere, pe străzile din imediata apropiere a arenei „Ilie Oană”!

„Ne-am simțit de parcă se căuta vreun evadat la stadion și noi puteam să-l ajutăm. Este incredibil, să fi așteptat după meci să fi dat jos din mașină, de parcă am fi bănuiți de ceva” – spun jucătorii petroliști!

Interesant este că, cel puțin înaintea partidei cu Gloria, la stadionul „Ilie Oană”, în zona uneia dintre porți au fost văzuți atât șeful IPJ Prahova – Viorel Dosaru, cât și șeful Poliției Minicipiului Ploiești, Cristian Manea, semn că acțiunea „de verificare” nu a fost întâmplătoare. Și firma de pază care asigură securitatea la arena „Ilie Oană” a fost verificată la acest meci!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Andreea Bălan îi dă fatala lui George Burcea! Dar să vezi cu ce
Andreea Bălan îi dă fatala lui George Burcea! Dar să vezi cu ce
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Medicii au rămas ȘOCAȚI! Ce au găsit în corpul lui Luis Lazarus, după ce i-au făcut analize. Au ramas înmărmurit.
Brigitte Pastramă, distrusă după ce și-a găsit soțul mort în pat. Nu-și poate scoate nici acum din minte ce au vorbit ultima oară
Brigitte Pastramă, distrusă după ce și-a găsit soțul mort în pat. Nu-și poate scoate nici acum din minte ce au…
Chelsea dă prima lovitură a verii! S-a înțeles cu jucătorul și va plăti 60 de milioane de euro
Chelsea dă prima lovitură a verii! S-a înțeles cu jucătorul și va plăti 60 de milioane de euro
Prima veste bună pentru Simona Halep în plin scandal de dopaj. Anunţ oficial făcut de WTA
Prima veste bună pentru Simona Halep în plin scandal de dopaj. Anunţ oficial făcut de WTA
Sarah Dumitrescu, superba fiică a Anamariei Prodan, apariţie ca o adevărată sirenă. Decolteu generos şi rochie mulată pe corp
Sarah Dumitrescu, superba fiică a Anamariei Prodan, apariţie ca o adevărată sirenă. Decolteu generos şi rochie mulată pe corp
Supa MINUNE care PREVINE DIABETUL! INGREDIENTUL vedetă este chiar...
Supa MINUNE care PREVINE DIABETUL! INGREDIENTUL vedetă este chiar...
Un şofer a încercat să fenteze coloana la graniţa cu Bulgaria.
Un şofer a încercat să fenteze coloana la graniţa cu Bulgaria. "Ia-o înapoi! Crezi că noi stăm de proşti aici?!"
Codul Rutier 2023 | Această greșeală banală din trafic îți poate aduce o amendă de 1.600 de lei, din clasa a III-a de sancțiuni
Codul Rutier 2023 | Această greșeală banală din trafic îți poate aduce o amendă de 1.600 de lei, din clasa…
SE SCHIMBĂ HARTA României?! Anunțul făcut în direct la TV: Am făcut un proiect de lege
SE SCHIMBĂ HARTA României?! Anunțul făcut în direct la TV: Am făcut un proiect de lege
Puțini șoferi știu! Câte ore nu ai voie să te urci la volan, în funcție de ce alcool ai consumat
Puțini șoferi știu! Câte ore nu ai voie să te urci la volan, în funcție de ce alcool ai consumat
VIDEO |Moarte tragică pentru un pilot român. Bărbatul s-a prăbușit cu planorul duminică seara
VIDEO |Moarte tragică pentru un pilot român. Bărbatul s-a prăbușit cu planorul duminică seara
Top 50 gafe vestimentare ale vedetelor din România. Au rămas dezbrăcate în public
Top 50 gafe vestimentare ale vedetelor din România. Au rămas dezbrăcate în public
Persoanele cele mai fascinante au această grupă de sânge. Ce spune despre tine grupa de sânge
Persoanele cele mai fascinante au această grupă de sânge. Ce spune despre tine grupa de sânge
Țara arde și baba se piaptănă? Ordin bizar dat de Vladimir Putin
Țara arde și baba se piaptănă? Ordin bizar dat de Vladimir Putin
Aurul furat din galeriile de la Roșia Montană, vândut ilegal. Rețeaua avea contracte cu casele de amanet
Aurul furat din galeriile de la Roșia Montană, vândut ilegal. Rețeaua avea contracte cu casele de amanet
BANCUL ZILEI. Vine Bulă acasă, iar Bubulina îl cercetează atent. Culmea, niciun fir de păr străin pe haine!
BANCUL ZILEI. Vine Bulă acasă, iar Bubulina îl cercetează atent. Culmea, niciun fir de păr străin pe haine!
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Motivul pentru care băieții răi din filmele de la Hollywood nu folosesc iPhone
Iordănescu, la reuniunea lotului României: Putem demonstra că merităm calificarea la Euro 2024
Iordănescu, la reuniunea lotului României: Putem demonstra că merităm calificarea la Euro 2024
KG Mobility, fostul SsangYong, prezintă noul Tivoli facelift
KG Mobility, fostul SsangYong, prezintă noul Tivoli facelift
Ce se întâmplă cu familia Vulpiței și a lui Viorel Stegaru. Zvonurile care circulă prin Blăgești
Ce se întâmplă cu familia Vulpiței și a lui Viorel Stegaru. Zvonurile care circulă prin Blăgești