Îl pierde Timișoara pe Contra? **”Nu știu dacă mai rămân din vară”

Timișoara l-ar putea pierde din nou pe Cosmin Contra. Înțelegerea dintre cele două părți expiră în vară, iar jucătorul spune că n-a luat nicio decizie în privința viitorului său la echipa de pe Bega. Contra susține că, până acum, nu i s-a propus prelungirea contractului, însă spune că va avea o discuție cu Marian Iancu în urma căreia va lua o decizie. "Nu am luat încă nicio decizie dacă rămân. Mai sunt trei sătămâni, avem timp de gândire. Nu depinde decizia mea de locul ocupat în clasament. Sigur vom juca cel puțin în Liga Europa, ca să jucăm în preliminariile Ligii Campionilor depinde doar de noi. Nu e urât dacă va fi doar Liga Europa, pentru că acum patru sau cinci ani echipa asta era în ruină, iar acum ne-am obișnuit cu binele. Nu știu dacă rămân, depinde și de discuția pe care o voi avea cu Marian Iancu, poate că nu se vor baza pe mine sezonul viitor. N-am avut încă ofertă de la conducere ca să spun că trebuie să mă gândesc la ce trebuie să decid", a precizat Cosmin Contra.
Îl pierde Timișoara pe Contra? **"Nu știu dacă mai rămân din vară"

Timișoara l-ar putea pierde din nou pe Cosmin Contra.
Înțelegerea dintre cele două părți expiră în vară, iar jucătorul
spune că n-a luat nicio decizie în privința viitorului său la
echipa de pe Bega. Contra susține că, până acum, nu i s-a propus
prelungirea contractului, însă spune că va avea o discuție cu
Marian Iancu în urma căreia va lua o decizie.

„Nu am luat încă nicio decizie dacă rămân. Mai sunt trei
sătămâni, avem timp de gândire. Nu depinde decizia mea de locul
ocupat în clasament. Sigur vom juca cel puțin în Liga Europa, ca să
jucăm în preliminariile Ligii Campionilor depinde doar de noi. Nu e
urât dacă va fi doar Liga Europa, pentru că acum patru sau cinci
ani echipa asta era în ruină, iar acum ne-am obișnuit cu binele. Nu
știu dacă rămân, depinde și de discuția pe care o voi avea cu
Marian Iancu, poate că nu se vor baza pe mine sezonul viitor. N-am
avut încă ofertă de la conducere ca să spun că trebuie să mă
gândesc la ce trebuie să decid”
, a precizat Cosmin
Contra.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Permisul auto SE SCHIMBĂ în toată Uniunea Europeană! Ce vor avea de făcut șoferii din România
Mediafax
Românii care trebuie să-și schimbe buletinul. NU mai este valabil de la 3 august 2026
Cancan.ro
Profesorii iau în calcul să nu înceapă anul școlar. Condițiile dascălilor, privitor la Legea salarizării: „Nu putem accepta o astfel de grilă”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Adrian Ropotan, antrenorul echipei secunde a lui Dinamo, s-a ales cu o fractură deschisă la mână în urma accidentului din Argeș. A fost operat de urgență. În ce stare se află acum?
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Râzi cu lacrimi
Galaxia noastră s-a răsturnat la 90 de grade, iar astronomii nu știu de ce
Descopera.ro
'L-au resuscitat'. Prima reacție a lui Stelian Ogică, după ce Adrian Ropotan a fost implicat într-un accident teribil
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Jocuri gratuite pentru abonații PlayStation în august
Go4Games
Unde poți cumpăra o DACIA LOGAN 2026 pe MOTORINĂ? Are un preț de pornire de 15.250 de euro
Promotor.ro