„Îl iubesc pe Dan, sper ca plecarea lui să nu facă loc la neaveniți!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mihai Stoichiță regretă că Dan Petrescu a decis să se despartă
de Unirea și speră ca înlocuitorul acestuia să fie tot un
român.

Deși MM a lăsat să se înțeleagă că prioritatea numărul unu este
un tehnician italian, „Lippi” este convins că o astfel de mutare se
va dovedi a fi una greșită.

Este o veste proastă, îl iubesc pe Dan și sper ca plecarea
lui să nu facă loc la neaveniți. Tehnicienii români au obținut
performanțe și au dus echipele sus. Altfel joacă acum FC Vaslui, FC
Brașov, FC Timișoara, Gaz Metan Mediaș, Oțelul Galați, Politehnica
Iași sau Gloria Bistrița. CFR Cluj a fost o echipă a cărei fundație
a fost construită de Paszkany, Mureșan și Andone. Cred că, în
curând, școala românească de antrenorat va ajunge să însemne ce a
însemnat școala de antrenorat sârbească în urmă cu niște
ani
„.

Tehnicianul din Ghencea speră ca în retur formația roș-albastră să
dea dovadă de constanță în jocuri, pentru că doar așa poate să se
apropie de țelul propus: titlul 24. Cel mai mare regret al lui
Stoichiță la Steaua este reprezentat de faptul că a plecat învins
de la Ploiești. Steaua a deschis scorul contra Astrei și a avut o
primă repriză foarte bună, însă elevii lui Napoli au întors
rezultatul în partea a doua. În opinia lui „Lippi” aceste puncte
pierdute se pot dovedi extrem de importante la final, când se va
trage linie.

Pentru a fi campioni, ne trebuie constanță de la începutul
returului și până în ultima etapă. Nu mi-e frică de nicio echipă și
nici de jocuri de culise când vine vorba de lupta pentru titlu, mă
tem doar de Dumnezeu. Pentru mine, cea mai mare deziluzie a fost
punctul pe care l-am pierdut cu Astra Ploiești, pentru că poate
conta enorm în economia luptei pentru campionat. Sper să nu mai
facem astfel de pași greșiți

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Veste ȘOC pe piața mașinilor electrice. Chinezii au lansat mașina care bate TESLA! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup