Iar a dispărut Rui Duarte!** Fundașul e în Portugalia și nu s-a prezentat la antrenamente!

Varianta oficială este aceea că Duarte a plecat cu știința clubului, neexistând de această dată, niciun motiv de alarmă. "Are de rezolvat ceva cu niște hârtii în Portugalia și a fost învoit. De aceea n-a participat la ultimele antrenamente", a afirmat o persoană din cadrul clubului. Numai că antecedentele jucătorului trag un semnal de alarmă: ultima oară a fost învoit oficial, dar a întins coarda și a depășit cu mult termenul fixat de conducere pentru revenire. Mai precis, zece zile de întârziere! Anul trecut a lipsit 50 de zile! Duarte este recunoscut ca fiind un tip nonconfo
Iar a dispărut Rui Duarte!** Fundașul e în Portugalia și nu s-a prezentat la antrenamente!

La antrenamentele Rapidului de ieri și alaltăieri au luat parte
toți jucătorii din lotul lui Marius Șumudică, mai puțin unul: Rui
Duarte (foto). Fundașul este plecat de două zile în Portugalia
pentru a rezolva niște probleme personale, dar întrebarea care se
pune este dacă a făcut-o cu acordul conducerii sau nu.

Varianta oficială este aceea că Duarte a plecat cu știința
clubului, neexistând de această dată, niciun motiv de alarmă. „Are
de rezolvat ceva cu niște hârtii în Portugalia și a fost învoit. De
aceea n-a participat la ultimele antrenamente”, a afirmat o
persoană din cadrul clubului.

Numai că antecedentele jucătorului trag un semnal de alarmă:
ultima oară a fost învoit oficial, dar a întins coarda și a depășit
cu mult termenul fixat de conducere pentru revenire. Mai precis,
zece zile de întârziere!

Anul
trecut a lipsit 50 de zile!

Duarte este recunoscut ca fiind un tip nonconformist, care nu se
sinchisește să-și ia lumea în cap atunci când este supărat pe club
sau când are o problemă urgentă de rezolvat. În 2009, când juca la
Brașov și avea probleme cu soția sa, de care a și divorțat, a
lipsit mai bine de 30 de zile de la echipă. Mai mult, acum o lună a
plecat în Portugalia pentru a-și trata o ruptură musculară, dar n-a
mai răspuns la telefon trei-patru zile, revenind la echipă după
amenințări din partea lui Dinu Gheorghe și a lui Marius
Șumudică.

150
de mii de euro câștigă pe an Rui Duarte în
Giulești

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]