Iancu spune că n-a vrut să facă blat cu Steaua:** „E o minciună, Becali va răspunde pentru asta”

Gigi Becali a sugerat că Marian Iancu i-a propus în două rânduri să aranjeze meciuri, însă a refuzat. Patronul Timișoarei se apără că acuzațiile sunt false, iar Becali va răspunee. Iancu susține că Timișoara este un club care joacă numai în teren, iar Becali va fi nevoit să-și probeze acuzele. "Dacă a spus lucrul ăsta, o să-l chemăm la comisii să facă dovada. Pentru noi vorbesc rezultatele. În anii despre care vorbește noi am bătut de două ori la Timișoara și am făcut un egal în Ghencea. Nu se poate face o tranzacție dacă nu sunt și jucătorii de acord. Eu atunci am făcut doar o declarație că vom face o ofertă pentru Badea și Rada. Nu am mai făcut oferta pentru că Gigi a ieșit și a zis că cei doi sunt netransferabili. Suntem o echipă care jucăm numai pe teren. Vă dați seama că ar fi existat stenograme dacă aș fi avut discuția asta cu Gigi Becali. Becali va răspunde pentru acuzele mie și clublui. Sunt indignat cum n-am fost niciodattă până acum. Nu credeam că se va ajunge până aici. Credeam că impun un anumit respect. Este speriat și aruncă cu asemenea acuze. Este o minciună. Și mie mi s-au făcut propunere, dar am refuzat. Nu vreau să intru în detalii. Suntem o echipă care va câștiga greu în România un trofeu Am înțeles că un nou dosar este pe rol pentru că a încercat să influențeze o masă atunci când el era în arest", a spus Marian Iancu la Sport.ro
Iancu spune că n-a vrut să facă blat cu Steaua:** "E o minciună, Becali va răspunde pentru asta"

Gigi Becali a sugerat că Marian Iancu i-a propus în două rânduri
să aranjeze meciuri, însă a refuzat. Patronul Timișoarei se apără
că acuzațiile sunt false, iar Becali va răspunee. Iancu susține că
Timișoara este un club care joacă numai în teren, iar Becali va fi
nevoit să-și probeze acuzele.

„Dacă a spus lucrul ăsta, o să-l chemăm la comisii să
facă dovada. Pentru noi vorbesc rezultatele. În anii despre care
vorbește noi am bătut de două ori la Timișoara și am făcut un egal
în Ghencea. Nu se poate face o tranzacție dacă nu sunt și jucătorii
de acord. Eu atunci am făcut doar o declarație că vom face o ofertă
pentru Badea și Rada. Nu am mai făcut oferta pentru că Gigi a ieșit
și a zis că cei doi sunt netransferabili.

Suntem o echipă care jucăm numai pe teren. Vă dați seama
că ar fi existat stenograme dacă aș fi avut discuția asta cu Gigi
Becali. Becali va răspunde pentru acuzele mie și clublui. Sunt
indignat cum n-am fost niciodată până acum. Nu credeam că se va
ajunge până aici. Credeam că impun un anumit respect. Este speriat
și aruncă cu asemenea acuze. Este o minciună. Și mie mi s-au făcut
propunere, dar am refuzat. Nu vreau să intru în detalii. Suntem o
echipă care va câștiga greu în România un trofeu, pentru că noi nu
facem blaturi. Aș vrea ca Gigi Becali să dispară din fotbalul
românesc după declarațiile făcute

Am înțeles că un nou dosar este pe rol pentru că a
încercat să influențeze o masă de oameni atunci când el era în
arest”
, a spus Marian Iancu la Sport.ro


Citește și:
ȘOCANT! Becali susține
că Iancu a vrut să-i vândă două
meciuri

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Eroare uriașă în derby-ul din Manchester! Golul lui Haaland nu trebuia validat
Mediafax
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ultima postare a Mădălinei Apostol, cu doar câteva ore înainte de a muri. Nimic nu prevestea tragedia!
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
ULTIMA postare a Mădălinei Apostol. Ce a publicat cu câteva ore înainte să moară 🥲
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania