Iancu: „Am ascultat de Balint ca un copil!”

Iancu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primele zile la Timișoara i-au creat lui Balint o atitudine foarte optimistă. Pregătirea de iarnă este însă abia la început, iar acum pentru tot lotul urmează șase săptămâni de evaluare.

Lăudat de Marian Iancu în introducerea primei conferințe făcută în Banat, noul tehnician nu a uitat că rezultatele îl vor ține în funcție, nu cuvintele. „Sigur că avem un obiectiv greu, însă foarte frumos. Îmi place ceea ce fac, sunt pregătit pentru ceea ce fac, am potențial în echipă, mă refer la jucători și la organizare, iar acum nu ne rămâne decât să aducem rezultate. Oricât am mulțumi prin cuvinte și oricât de diplomați am fi, tot rezultatele vorbesc”, a declarat Gabi Balint. De aceea, perioada imediat următoare va fi una foarte solicitantă. El trebuie să știe exact cu ce fel de material va lucra. „Acești jucători au realizat 35 de puncte. Eu nu pot să renunț la vreunul. Nu am avut timp să îi cunosc, trebuie să îi cunosc, să lucrez cu ei”, a mai declarat Balint. Însă nu exclude și posibilitatea unor nemulțumiri vizavi de lot: „Împreună cu conducerea, va trebui să găsim soluții, în cazul în care sunt jucători care nu pot să facă față la ceea ce îmi doresc eu în retur, poate vom renunța și vom aduce unul sau maxim doi. Dar asta vom ști abia peste șase săptămâni”.

La finalul conferinței, mai în glumă mai în serios, Gabi Balint i-a și înaintat o propunere de transfer lui Marian Iancu: „Avem 26 de jucători, dintre care trei sunt portari. Cu ei plecăm în pregătire, dar cine știe, pe parcurs poate ne mai face domnul președinte vreo surpriză cu un jucător de mare valoare. Ar fi bine primit. Orice jucător de mare valoare, cu experiență de campion, ar fi bine venit”.

Pleacă, Vino, pleacă!

Giuseppe Vino (foto) îl va urma pe Dusan Uhrin la CFR Cluj, astfel că Gabi Balint va trebui să găsească un nou preparator fizic pentru Poli. „Ne-a anunțat pe ultima sută de metri că pleacă de la echipă. Aș fi vrut să spună din timp că nu vom continua cu el”, a spus noul antrenor al timișorenilor, care își dorește ca înlocuitorul lui Vino să fie tot italian.

Rațiu și Baba, rechemați

Din cauza recidivei la accidentarea lui Brezinsky, Balint i-a chemat la echipă și pe Alin Rațiu și Victor Aldana. „Dacă vreunul se va impune, vom miza pe el și după perioada de pregătire”, a spus tehnicianul. De asemenea, portarul Baba a fost adus de la echipa a doua, în locul lui Marius Popa.

Uhrin și CFR, ironizați

La aflarea veștii că Dusan Uhrin jr. este consilier la CFR Cluj, președintele administrativ al lui Poli Timișoara, Marian Iancu, a glumit pe seama campioanei en-titre. „Noi ne-am adus un antrenor principal, român, tânăr, cu dorință. Nu ne-am adus consilier. E importantă poziția noastră”, a spus cu umor Iancu.

„Cele mai bune condiții“

Gabi Balint și-a lăudat ieri șefii la conferința de presă, sugerând că se simte obligat să aibă rezultate: „Sunt foarte mulțumit că putem face două perioade de pregătire în climă bună și pe terenuri bune, sunt costuri, numai un charter costă 35.000 de euro. Sunt cele mai bune condiții pe care le-am avut în cariera de antrenor”.


"De când a venit, Gabi a avut cerințe absolut normale pentru un antrenor care se respectă, care vrea performanță"
– Gheorghe Chivorchian, președinte executiv Poli

"S-au făcut lucruri bune aici și o să le continuăm pe acelea. Sigur, o să încerc să aduc niște modificări în ce privește jocul defensiv. Să nu se înțeleagă că acum fac o echipă defensivă" – Gavril Balint, antrenor Poli Timișoara

"Mie mi-a prezentat Gabi Balint statisticile echipei mult mai în detaliu și am ascultat ca un copil la școală tot ce avea de spus"
– Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele