Haos la Steaua!

Haos la Steaua!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Iminenta plecare a lui Stoi­chiță, dar și lipsa unui alt
antrenor care să-l înlocuiască pe banca Stelei au dat naștere unei
situații complicate în Ghencea. Jucătorii sunt acum de capul lor,
iar strategia pentru sezonul viitor e imposibil de întocmit
deocamdată.

Incertitudinea rezultatului negocierilor cu Victor Pițurcă a lăsat
Steaua fără „un general care să conducă oastea”, așa cum îi place
lui Gigi Becali să zică. Știut fiind faptul că fostul selecționer
ține neapărat să se ocupe personal de toate problemele legate de
echipă, în acest moment în Ghencea există multe probleme care au
rămas nerezolvate.

1. Nu
există program pentru jucători!

Imediat după meciul cu Internațional, Petre Marin și compania au
intrat în vacanță. De obicei, steliștii primeau din partea
staff-ului tehnic un program de pregătire fizică pe care să-l
urmeze, însă nu și de data asta. Astfel, roș-albaștrii trebuie,
practic, să se pregătească individual, fiecare cum se pricepe mai
bine.

2.
meciurile de pregătire, încă nestabilite!

Dacă în privința cantonamentelor șefii roș-albaștrilor s-au
orientat, rămânând doar ca viitorul antrenor să-și dea OK-ul,
Steaua nu a stabilit până în acest moment niciun meci de pregătire
pentru la vară. În principiu, roș-albaștrii au programate două
cantonamente, ambele în Austria, primul în perioada 19 iunie – 2
iulie, iar al doilea între 5 și 16 iulie.

3. Nimic
despre transferuri

Steaua se va despărți de mai mulți jucători, astfel că o campanie
de achiziții consistentă este absolut obligatorie. Cu o serie de
jucători care au deja un picior și jumătate afară din Ghencea,
Petre Marin, Golanski, frații Karamyan, Parpas și Pleșan fiind
principalele nume, roș-albaștrii ar trebui să le găsească acestora
rapid înlocuitori. Steliștii nu au până acum niciun nume bifat în
campania de transferuri, acestea depinzând în mare parte tot de
numele viitorului antrenor.

25 de zile au mai rămas până la primul
cantonament al Stelei din Austria

7 jucători vor părăsi în această vară
Steaua: Parpas, Tall, Petre Marin, Golanski, Pleșan, Arman și
Artiom Karamyan

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele