Grigorie, Dică și Perjă au depus memorii la FRF!

Grigorie, Dică și Perjă au depus memorii la FRF!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Până să scape de jucătorii străini cu salarii costisitoare, rapidiștii își pierd românii din lot.

După ce Dani Coman a plecat liber de contract de la Rapid, giuleștenii au mai primit ieri o nouă lovitură. Ștefan Grigorie, Nicolae Grigore, Emil Dică și Dănuț Perjă au mers la FRF pentru a depune memorii, nemulțumiți fiind de faptul că nu au mai încasat niciun leu de luni bune. „Este adevărat, mai mulți rapidiști au depus memorii. Urmează să fie soluționate cât mai curând”, au dezvăluit surse din cadrul FRF pentru ProSport.

Fundașul Dănuț Perjă spune că poate deveni liber de contract, deoarece nu și-a mai primit banii de șase luni! „Pe 14 noiembrie trebuia să-mi încasez rata trimestrială, dar nu am primit niciun leu. Mulți jucători și-au primit salariile în septembrie, dar eu am fost uitat. Nici până acum nu mi-am primit banii. Eu nu mă dau drept victimă, pentru că am un contract clar cu Rapid, și până la urmă tot îmi vor plăti ce mi se cuvine”, a afirmat Perjă.

Au urmat exemplul lui Dani Coman

La sfârșitul anului trecut, Dani Coman părăsea Rapidul. Goal-keeperul nu-și mai primise salariul de două luni și s-a adresat Comisiei pentru Statutul Jucătorului din cadrul FRF pentru a deveni liber de contract. Răspunsul venit din partea FRF a fost unul pozitiv pentru portar, care apoi a semnat un contract pe trei sezoane cu FC Brașov.


"Dacă au depus memorii, au făcut o mare prostie. Abia pe 31 ianuarie se vor împlini două luni de când nu și-au luat banii"
– Grigore Sichitiu, director general Rapid

310 mii de euro încasează pe an la Rapid, în total, cei patru jucători, cu 90.000 de euro mai puțin decât Julio Cesar

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen