Greșeală gravă de arbitraj contra lui Dinamo în meciul cu Botoșani! FOTO | Faza cât se poate de clară pe care arbitrul Horațiu Feșnic a judecat-o în defavoarea „câinilor”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Arbitrul Horațiu Feșnic a comis o greșeală foarte mare în minutul 20 al meciului Dinamo – FC Botoșani, de pe Arena Națională, când nu l-a elimiant pe Gabriel Vașvari, mijlocașul oaspeților.

Avertizat încă din minutul 11 pentru un fault dur la mijlocul terenului, Gabriel Vașvari ar fi trebuit să fie eliminat în minutul 20 al meciului cu Dinamo, dar lui Horațiu Feșnic i-a fost frică să ia o decizie cât se poate de evidentă. Mijlocașul moldovenilor a pierdut o minge în fața lui Nistor, a căzut după un duel cu decarul lui Dinamo, iar apoi a pus mâna pe minge intenționat pentru a opri contraatacul echipei lui Cosmin Contra.

Chiar dacă intenția lui Vașvari nici nu mai trebuie adusă în discuție, Horațiu Feșnic, aflat foarte aproape de fază, a fluierat doar henț și nu a scos și al doilea cartonaș galben pentru Vașvari, decizia sa declanșând protestele dinamoviștilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | DNA a cerut arestarea lui Piți jr. 😲 Ce se întâmplă în aceste momente cu Alex Pițurcă

La ce distanță față de proprietatea vecină poți planta un copac. Când pot fi puși arborii chiar pe hotar

Victor Piţurcă a primit control judiciar, după 24 de ore în arest: Nu am nicio treabă cu această afacere

Laszlo Dioszegi le-a spus maghiarilor ce pedepse dure vrea pentru FC U Craiova: „Asta ar fi o lecție meritată!”

Scandal monstru! Ginerele lui Gigi Becali, prins drogat la volan

Greșeala ÎN PAT care duce ÎNTOTDEAUNA la DIVORȚ! Toate cuplurile sunt...

Linda susține că a murit timp de 15 minute și povestește cum arată Raiul, de fapt. Nu e nimic cum ne-am fi imaginat
Linda susține că a murit timp de 15 minute și povestește cum arată Raiul, de fapt. Nu e nimic cum…
DOLIU uriaș în România! Un MARE NUME s-a stins fulgerător: Era doar lumină în jurul ei

De necrezut! Câți euro a primit un român, pentru 4 luni de muncă în Italia. George tăia, încărca și transporta lemne în Calabria
De necrezut! Câți euro a primit un român, pentru 4 luni de muncă în Italia. George tăia, încărca și transporta…
Ce se întâmplă în corp când ai sensibilitate la frig: cum se modifică degetele

Doar 699 de lei! Televizoare smart bune, disponibile la Lidl și Dedeman cu preț redus

Nevaccinatul Djokovici, exclus de americani: Anunțul oficial îl face KO pe Nole

BANCUL ZILEI. Badea Gheorghe face amor cu doctorița, în cabinet: Ei vezi, nene, că poți!?

Povestea tragică a actorului care l-a interpretat pe maestrul din „The Karate Kid”

Diana Bulimar, demnă de OnlyFans! Fotografii fără sutien și cu părțile intime la vedere

Șofer de Tesla, a rămas cu volanul în mână. Cum arată mașina după o săptămână?

FOTO. Cum arăta Cristina Pucean înainte de operațiile estetice. Imaginile uitate de toți!

FOTO. Crina Abrudan, spectaculoasă pe plajele din Mexic. Face furori cu formele sale perfecte!