Golanski** mai așteaptă

  • Publicat:
  • Actualizat:
Golanski** mai așteaptă

Îmbarcarea în al doilea stagiu din Antalya, ce va avea loc în
această dimineață, îl găsește pe fundașul polonez Pawel Golanski
(foto) cu problemele contractuale nerezolvate.

Deși conducerea l-a anunțat că imediat ce se încheie primul
stagiu vor urma negocierile, forfota instaurată ieri la palat de
frații Karamyan l-a făcut pe președintele Argăseală să amâne
această problemă.
Situația neclară îi convine de minune fundașului, care în această
perioadă are timp destul pentru a analiza și alte oferte din
străinătate. Printre posibilele destinații ale apărătorului se
numără și Polonia, acolo unde este dorit de două formații de
top.

În cursul zilei de ieri, internaționalul a discutat telefonic cu
oficialii roș-albaștri, care i-au comunicat că discuția privind
viitorul său se va purta la întoarcerea din al doilea turneu din
Turcia. „Aș fi vrut să știu de acum ce vrea conducerea, aveam și eu
timp să mă orientez. Așa, m-au lăsat cu ochii în soare, Argăseală
mi-a zis să nu îmi fac probleme, dar vreau să văd hârtiile”, s-a
confesat fundașul apropiaților.

„Golanski e băiat deștept și fotbalist bun. Sper să-și
prelungească contractul. Nu cred că e mai important pentru el să
joace în Polonia”,
Mihai Stoichiță, antrenor Steaua

Pe aceeași temă
Ce meserie are iubita lui Laurențiu Reghecampf? Corina a studiat la Cambridge!

Gastronomia sexuală din Evul Mediu. Cum era preparată pâinea de făcut amor

Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist

Sergio Ramos, sabotat de coechipieri!? Ce jucători i-au cerut lui Al-Khelaifi să scape de spaniol

Mașină care i-a lăsat MASCĂ pe inspectorii de la RAR

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Cutremur în showbiz! Iubita lui Reghecampf, dezvăluiri de ultimă oră

Certificatul verde, OBLIGATORIU pentru orice activitate, în România!  Cine a făcut anunțul!

Antonia are 3 copii, dar arată demențial. Artista a dezvăluit ce secret de alimentație are

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Și-a dat în judecată soțul care a bătut-o. Motivul agresiunii e tulburător: i-a cerut să...

Interzis săracilor! Cât costă o omletă în restaurantul lui Victor Slav din București

Liviu Vârciu, scandal cu invitații la botezul fiului său. A ieșit în pierdere și le bate obrazul, cum i-a amenințat

Apocalipsa nucleară e aici! Războiul Global care va distruge totul: Nu va cruța nimic

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple

Loteria vaccinării. Numărul de ordine câștigător al marelui premiu în valoare de 100.000 de lei

Trei accesorii medicale interesante disponibile la Lidl în curând

VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion

BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Cum arată casa care se vinde la margine de Cluj cu aproape 2,5 milioane de euro  VIDEO

Veşti proaste pentru şoferi. Se schimbă radical Codul Rutier. Ce vor păţi cei care fac asta

Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”

EXCLUSIV / Bianca Drăgușanu, reacție exclusivă! Ce spune despre întâlnirea cu Alex Bodi

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Cât este de ușor de modificat kilometrajul unei mașini moderne? Testat pe mașini produse după 2019

FOTO. Daniela Gyorfi a împlinit 53 de ani! Cum arată în costum de baie

FOTO. Corina Caragea, imagini provocatoare în costum de baie! Și-a arătat trupul fără cusur