Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Gigi este antrenorul!

Gigi este antrenorul!

Chiar dacă Lăcătuș a susținut că niciodată în mandatul său patronul nu i-a impus să folosească vreun jucător anume, interceptările telefonice ale DNA, publicate de Adevărul, demonstrează că Gigi se bagă la echipă. O discuție dintre cei doi, datată pe 15 aprilie 2008, cu patru zile înaintea meciului pe care Steaua avea să-l dispute în deplasare în compania Oțelului, dovedește că Becali se implică în alcătuirea primului „11" al echipei pe care o patronează. Astfel, latifundiarul îi sugerează „Fiarei" să-l bage pe teren pe Petre Marin în locul lui Mihăiță Neșu, pe postul de fundaș stânga, și pe Florin Lovin ca al doilea închizător, în dauna lui Mihăiță Pleșan.
Gigi este antrenorul!

Chiar dacă Lăcătuș a susținut că niciodată în mandatul său patronul nu i-a impus să folosească vreun jucător anume, interceptările telefonice ale DNA, publicate de Adevărul, demonstrează că Gigi se bagă la echipă. O discuție dintre cei doi, datată pe 15 aprilie 2008, cu patru zile înaintea meciului pe care Steaua avea să-l dispute în deplasare în compania Oțelului, dovedește că Becali se implică în alcătuirea primului „11“ al echipei pe care o patronează. Astfel, latifundiarul îi sugerează „Fiarei“ să-l bage pe teren pe Petre Marin în locul lui Mihăiță Neșu, pe postul de fundaș stânga, și pe Florin Lovin ca al doilea închizător, în dauna lui Mihăiță Pleșan.

Pleșan, nedorit de Gigi, a adus victoria

 

De asemenea, patronul îi spune lui Lăcătuș ca în meciul următor, cu Poli Timișoara, să-l odihnească pe Dică și să-l titularizeze pe Neșu. Statistica demonstrează că Lăcă a respectat întocmai directivele patronului. Contra Oțelului, Lovin și Petre Marin au fost titulari, dar interesant este că victoria a fost adusă tocmai de Pleșan, jucătorul care nu era pe placul lui Becali. O etapă mai târziu, contra Timișoarei, Nicolae Dică nu a fost nici măcar rezervă.

 

Emeric Ienei: „De-aia a ajuns Marius în spital!”

Emeric Ienei este dezamăgit de noile stenograme. „Sunt trist pentru ce se întâmplă la Steaua. Desigur, pot exista discuții între patron și antrenor, dar e trist că tehnicianul ascultă de ceea ce îi spune finanțatorul. E bizar, mai ales că Marius este un om puternic, de unde și supranumele «Fiara». Cred că el s-a consumat din acest motiv și așa a ajuns la spital. Oricum, nu sunt în regulă consultările cu Pițurcă asupra echipei Stelei“, a spus Ienei.

 

Cu Dinamo, nu l-a ascultat pe Gigi, care îl voia pe Rădoi

Una dintre stenogramele publicate săptămâna trecută arată că Lăcătuș n-a mai ținut cont de sfaturile patronului în derby-ul cu Dinamo. O discuție înregistrată dintre Becali și Victor Pițurcă arată că ultimul dorea să joace cu Rădoi fundaș dreapta, și nu cu Nicoliță. Până la urmă, Lăcătuș l-a folosit pe Bănel, dar „Jardel“ a fost unul dintre cei mai slabi de pe teren, iar Steaua a pierdut campionatul în urma înfrângerii cu Dinamo.

 

STENOGRAMA GIGI – LĂ‚CĂ‚TUȘ (15 aprilie 2008, ora 18:38)

 

Becali: Bă, ce faci, mă Mariuse, cu ce vrei să joci acum, cu Petre sau cu Neșu. Joci cu Petre, î?
Lăcătuș: Păi să-i văd săptămâna asta cum… da’ cu Petre vreau să joc sau… nu știu.
Becali: Da, da, păi joci cu Petre acum și marți cu Neșu.
Lăcătuș: Păi asta e! Să vedem cum… le facem, cum le dibuim noi să…
Becali: Da! Ce? Păi ce? Joci cu Petre acum și după aia marți joci cu Neșu, că Petre nu poate. După aia joci cu Neșu, cu Petre. M-ai înțeles?
Lăcătuș: Păi da!
Becali: Păi, da’ ce? Noi trebuie să ne speculăm jucătorii noștri, foarte buni, de valoare, tre’ să-i speculăm să fie odihniți jucătorii noștri. Nu?
Lăcătuș: Păi da!
Becali: A!… Păi da’ acum și Mirel (Mirel Rădoi – n.r.) joacă? Nu joacă.
Lăcătuș: Nu cred.
Becali: A!
Lăcătuș: Nu! Am vorbit cu el dimineață, am vorbit și acum după-amiază, îl tot doare. Doctorul a zis că îi face mâine un RMN să vadă, că la primul nu s-a văzut nimic, da’ era chiar atunci a doua zi.
Becali: Acum să-i facă încă unul să vadă. Dimineață când îl apăsa, când eram eu la stadion dimineață, îl durea.
Lăcătuș: Oricum, cred că la… la Galați sigur nu… Și dacă nu merge la Galați, îți dai seama, că nici cu Timișoara cred că nu… că peste două zile. „Mi-e frică de Pleșan“
Becali: Las-o naibii, că avem noi fundași, nu-i problemă. Că dacă vine și Lovin acum nu mai mi-e frică că luăm noi gol. Dă-i în p…mea. Vine Lovin acum, acum. Mă înțelegi?… Și o să jucăm cu Lovin, nu mai jucăm cu Pleșan, că mi-e frică de Pleșan.
Lăcătuș: Mă, n-a jucat prost nici la Bistrița și nici acum…
Becali: Mă, a jucat foarte bine, da’ nu se compară.
Lăcătuș: …și la Vaslui a jucat bine.
Becali: A jucat foarte bine, nimic de spus, dar nu se compară. Nu am emoții când e Lovin în teren. N-am… nu, nu, nu, ­n-am frică deloc. Înțelegi? Controlez jocul, văd cu jocul cum e… cu… controlăm jocul, orice chestie… Pac!… recuperăm repede. Mă înțelegi? Jucăm cu Lovin. Bine, noi putem după aia să o combinăm. Înțelegi? Dacă vine Lovin, noi putem să o combinăm. Să jucăm dacă este… să jucăm cu ăia… vedem, dacă jucăm vineri, sâmbătă, marți… poate… vedem. Îl odihnim pe Dică în meciul de acasă, cu Timișoara. M-ai înțeles? Să jucăm celălalt meci… Cu Craiova în deplasare, vedem noi, nu?
Lăcătuș: Să vedem cum… să iasă bine și apoi după aia vom vedea.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
PERCHEZIȚII în Germania pentru biletele la Campionatul European de Fotbal din 2024! Mii de bilete la prețuri preferențiale
Mediafax
A confundat BAC-ul cu NUBA! Cum s-a putut îmbrăca un elev din Mehedinți la Bacalaureat depășește orice imaginație
Cancan.ro
Experiența unei americance în Europa pe timp de caniculă: „Afară nu este chiar atât de rău”. Care este, de fapt, marea problemă
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Ți-o mai amintești pe Cristiana Răduță? Artista care cânta piesa Amor, Amor este complet transformată. Cum arată la 48 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vreau să te cer de nevastă cu inelul bunicii!
Râzi cu lacrimi
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Descopera.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Exemplarele fizice de GTA VI nu vor putea fi activate în România?
Go4Games
Ți-a căzut un copac pe mașină sau a fost inundată la furtunile din 2026? Ce asigurare plătește pagubele
Promotor.ro