Gică Popescu nu investește la Poli!** „Nu am nici o intenție de a mă implica în activitatea echipei”

Redactor:
Bitescu Wili
Gică Popescu nu investește la Poli!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul internațional Gheorghe Popescu a infirmat, într-un
comunicat remis, luni, agenției MEDIAFAX, zvonurile potrivit cărora
ar urma să investească la FC Timișoara și a precizat că nu va
prelua nicio echipă de fotbal, deoarece nu are puterea financiară
pentru a face performanță.

„În ultimele zile, constat cu surprindere că în presa din România
este anunțată iminenta mea implicare în destinele FC Timișoara.
Atunci când această știre a apărut pentru prima dată în mass-media,
am ignorant-o și am considerat că este doar o glumă. Având în
vedere că ea se repetă cu obstinație de câteva zile, mă văd nevoit
să fac unele precizări: toți iubitorii fotbalului cunosc
sentimentele speciale pe care le am față de Timișoara, de
suporterii timișoreni și, implicit față de echipa fanion a
orașului. Dovada stă în organizarea celei mai importante ediții a
«Serii Campionilor» la Timișoara (meciul România ’94 – Brazilia
’94) cât și faptul că atunci când am candidat pentru o funcție
importantă în fotbal, campania mea a început la Timișoara. Le
mulțumesc încă o data suporterior și autorităților locale pentru
sprijin. Timișoara este în ceea ce mă privește, locul în care, după
Craiova, mă întorc întotdeauna cu plăcere”
, a spus
Popescu.

Fostul internațional este convins că FC Timișoara va reuși să
treacă peste perioada actuală. „FC Timișoara are un
patronat care a investit sume importante în ultimii ani și cu care
echipa a avut rezultate meritorii. Sunt sigur că vor găsi soluția
rezolvării problemelor cu care se confruntă în prezent echipa. În
concluzie, vreau să vă informez că nu am avut și nu am nici o
intenție de a mă implica în nici un fel în activitatea echipei FC
Politehnica Timișoara și a nici unei alte echipe din România,
informațiile apărute în presă pe acest subiect fiind total
neadevărate cât și tendențioase”
, a subliniat
Popescu.

Gheorghe Popescu nu va investi în nicio echipă de fotbal din
România, deoarece nu are puterea financiară necesară. „Am afirmat
în dese rânduri, atunci când am fost întrebat, că nu intenționez să
preiau nici o echipă de fotbal din România pentru că nu am puterea
financiară să susțin o echipă la standardele cu care am fost
obișnuit atunci când activam ca jucător. După cum stiți, în ultimii
ani, am afirmat că timpul nu îmi permite să mă implic mai activ în
fotbal, proiectele mele de afaceri având prioritate în acest
moment”, se arată în comunicatul semnat de Gheorghe Popescu.

Vicecampioana FC Timișoara nu a primit licența pentru a evolua în
sezonul 2011/2012 al primului eșalon fotbalistic, în aceeași
situație fiind și gruparea Gloria Bistrița (locul 14 în Liga I),
dar și FC Bihor, care a obținut pe teren promovarea din Liga a
II-a. Cele trei formații nu au primit licența după ce directorul de
licențiere al FRF, Viorel Duru, a făcut apel la decizia Comisiei
pentru Acordarea Licenței Cluburilor. Toate cele trei grupări au
atacat hotărârea Comisiei de Apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv
de la Lausanne.

În locul formației FC Bihor, în Liga I va promova CS Mioveni, locul
3 în Seria a II-a a ligii secunde. Gruparea argeșeană se alătură,
astfel, formațiilor Ceahlăul Piatra Neamț, Concordia Chiajna și
Petrolul Ploiești, care au promovat din Liga a II-a.

Din Liga I au retrogradat FC Timișoara, Gloria Bistrița, ambele din
cauza licenței, Universitatea Craiova, Victoria Brănești și Unirea
Urziceni. Echipa Sportul Studențesc, retrogradată sportiv, va
rămâne în Liga I.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen