Gane, după egalul cu Steaua: „Este ca un succes, am jucat contra primei echipe”

Antrenorul lui CS Severin, Ionel Gane, regreta că echipa lui nu a reușit să scoată toate cele 3 puncte din meciul cu Steaua (1-1), dar nu și-a putut ascunde satisfacție pentru problemele puse titularilor lui Reghecampf.
Gane, după egalul cu Steaua: "Este ca un succes, am jucat contra primei echipe"

Antrenorul lui CS Severin, Ionel Gane, regreta că echipa lui nu a reușit să scoată toate cele 3 puncte din meciul cu Steaua (1-1), dar nu și-a putut ascunde satisfacție pentru problemele puse titularilor lui Reghecampf.

„Pot să spun că acest punct este ca o victorie pentru noi, deoarece am făcut un joc foarte bun în fața unei echipe a Stelei completă. Nu am ce să le reproșez băieților, din contră, îi felicit pentru problemele puse campioanei României. Adversarii nu mi s-au părut așa relaxați, cred că au venit destul de montați după eșecul cu Viitorul. Au avut însă parte de o replică bună din partea noastră, trebuie scos în evidență și acest lucru.

Până la urmă, am reușit rezultate bune cu o echipă încropită într-o lună. Îmi pare rău doar că oficialii fotbalului românesc au anunțat cine primește licența și cine nu cu 6 etape înaintea finalului, astfel că jucătorii mei și-au pierdut motivația. Acest lucru ar trebui făcut după finalul sezonului”, a spus Gane la DigiSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]