Gabi Tamaș după transferul la Steaua: „Am senzația că aș juca de o viață aici”. Ce l-a determinat să semneze cu echipa campioană și cum decurge recuperarea fundașului

Gabi Tamaș după transferul la Steaua:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La doar câteva zile după transferul în Ghencea, Gabi Tamaș a vorbit pentru site-ul oficial al Stelei. Fundașul a discutat despre acomodarea la echipa condusa de Costel Gâlcă.

„M-am acomodat foarte bine, pe cei mai mulți dintre ei îi știam. Am senzația că aș juca de o viață la echipa aceasta, sincer. Am găsit aici un preparator foarte bun, foarte profesionist, cu care am lucrat exact ce am lucrat la clinica de la Roma, acolo unde m-am recuperat după operație. Știe foarte multe și îmi place să lucrez cu el. Este greu pentru mine, fiindcă a trecut ceva timp de când nu am mai lucrat organizat. Am făcut deja febră musculară, dar asta este normal pentru pregătire. Încet-încet voi reveni la normal. Marți am ieșit pentru prima dată pe teren, am alergat, am făcut câteva exerciții. Mă simt bine și nu ne grăbim, fiindcă mai avem o lună și ceva până când începe campionatul”, a spus Tamaș pentru www.steauafc.com

Noul fundaș al Stelei a despre cum va decurge programul său de recuperare în următoarea perioadă.

„Pregătirea oricum trebuia s-o fac. Mai am un mic deficit de masă musculară la piciorul drept, motiv pentru care am făcut antrenamente în sală. Mai continuăm așa și apoi voi intra pe teren. După aceea voi face pregătirea fizică, pentru a ajunge la același nivel cu colegii mei și, când va fi așa, voi intra la antrenamentele cu echipa. Eu sper să se întâmple cât mai repede, dar depinde și de ce vor spune medicul și preparatorul fizic”, a mai spus fundașul.

Tamaș a ținut să lămurească și discuțiile care au apărut în urma transferului său la Steaua și a explicat motivele pentru care a făcut acest lucru.

„În ceea ce privește venirea mea la Steaua, vreau să se înteleagă un singur lucru: decizia mi-a aparținut în totalitate! Sunt unii oameni care nu mai erau băgați în seamă de presă și s-au gândit să revină în atenție legându-se de subiectul Tamaș. Le recomand să-și vadă de treaba lor, așa cum și eu îmi văd de treaba mea. Am dorit să vin aici, vreau să joc cât mai bine și să-mi fac datoria. Am venit la un club care m-a dorit foarte mult și mi-a oferit șansa de a juca la nivel înalt. Am 31 de ani, sper să joc cât mai mult și, datorită acestei echipe, aș putea, într-o bună zi, să mă transfer din nou la o echipă din străinătate, pe un contract mai bun. Steaua câștigă campionatul an de an în ultima vreme, joacă în grupele competițiilor continentale mereu, este un club urmărit în Europa și este normal pentru orice jucător să gândească așa cum am gândit eu. Sper să câștig campionatul cu Steaua, să ne calificăm în UEFA Champions League și să avem rezultate cât mai bune, fiindcă oricine își dorește să fie cel mai bun în meseria lui”, a spus Tamaș în încheiere.

sursă foto: gsp.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
Mirel din Timişoara, renegat de familie după crima oribilă! Gestul făcut de fiecare membru în parte
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
E cutremur! Cine este blonda care aspiră la titlul de "noua doamnă Şoşoacă". Avem imagini-bombă!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei
15 județe, sub avertizare cod galben de vreme severă până diseară. Meteorologii anunță vânt puternic în Moldova, estul și sud-estul…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
Transformare spectaculoasă a iubitei lui Laurenţiu Reghecampf! Corina Caciuc a uluit pe toată lumea
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Moment ISTORIC în România. Intră în vigoare oficial pe 31 martie: Vom avea drepturi depline
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului:
Primele declarații ale familiei lui Mirel Dragomir, după tragedia de la Timișoara! Tatăl tânărului: "Nu pot să-l privesc în ochi"
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Chinezii au lansat mașina care bate TESLA (la PREȚ și DESIGN)! - GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup