Gabi Matei își va încheia conturile cu Steaua la finalul acestui sezon. Georgievski poate profita

Gabi Matei își va încheia conturile cu Steaua la finalul acestui sezon. Georgievski poate profita
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Gabi Matei își va încheia conturile cu Steaua după finalul acestui sezon, lucru care l-ar putea obliga pe Laurențiu Reghecampf să îi ofere o prelungire de contract lui Daniel Georgievski
  • Adus în 2011 de la Pandurii pentru 650.000 de euro, Gabi Matei a jucat 8 meciuri în trei sezoane pentru Steaua, timp în care a câștigat 216.000 de euro doar din salariu

Steaua gândește o strategie de transferuri pentru completarea lotului în această vară, însă în același timp în Ghencea se pune la punct și o strategie de reducere a costurilor cu fotbaliștii care nu au confirmat. Primul pe lista de plecări este Gabi Matei (24 de ani), fundașul dreapta transferat cu 650.000 de euro în vara lui 2011 de la Pandurii, cel care nu a confirmat din pricina deselor accidentări grave pe care le-a suferit. Protejat al managerului Mihai Stoica, cel care a insistat pentru aducerea sa, Matei va pleca de la Steaua după trei ani în care a jucat doar 8 partide oficiale pentru club.

Potrivit contractului parafat în 2011, fundașul dreapta mai are doi ani din înțelegerea cu Steaua, însă sursele ProSport indică faptul că ordinul finanțatorului Gigi Becali este clar: Matei va pleca în vară fie prin rezilierea contractului, fie printr-un împrumut de pe urma căruia clubul să scape de salariul anual de 72.000 de euro.


50.000 de euro este cota lui Gabi Matei pe transfermarkt.com, cifră mai mică decât cea la care sunt cotați puștii Grădinaru, Vâlceanu, Aldea și Târnovan



Gabi Matei a fost folosit în ultimii ani la Steaua doar atunci când antrenorii nu au avut altă soluție de fundaș dreapta în lot


Cifrele lui Matei: 8 meciuri în trei sezoane, 47 de minute pe meci

Gabi Matei este unul dintre fotbaliștii pentru care Steaua a cheltuit cei mai mulți bani în raport cu aparițiile avute în tricoul echipei. Fundașul dreapta a costat 650.000 de euro, a câștigat în trei ani 216.000 de euro, însă a jucat în numai opt partide oficiale pentru Steaua, cu o medie de 47 de minute pe meci. Calculele arată că Gabi Matei a costat-o pe Steaua aproximativ 108.000 de euro pe meci, lucru care l-a determinat pe finanțatorul clubului să renunțe la jucător. Un argument important care a contribuit la decizia lui Becali este cel dat de desele accidentări suferite de fotbalist, multe dintre acestea fiind puse pe seama lipsei de seriozitate în procesul de recuperare.

Istoricul accidentărilor suferite de Gabi Matei la Steaua

  • Iunie 2011 – ruptură musculară (două luni de pauză)
  • Iulie 2011 – edem muscular
  • Septembrie 2011 – ruptură ligamente încrucișate genunchi drept (8 luni de pauză)
  • Iunie 2012 – leziune a meniscului la genunchiul drept (3 luni de pauză)
  • Noiembrie 2012 – ruptură de menisc la genunchiul drept (6 luni de pauză)
  • Martie 2013 – operație de înlocuire a ligamentului (5-6 luni de pauză)
  • Martie 2014 – entorsă și inflamație a tendonului (3 saptămâni de pauză)

Consecințele plecării lui Matei: Georgievski are șanse să primească un nou contract

Perspectiva despărțirii de Gabi Matei se poate dovedi favorabilă pentru un alt fotbalist care se resemnase cu gândul că nu va mai continua în Ghencea. Daniel Georgievski, un alt jucător adus la echipă de Mihai Stoica, are acum mai multe șanse să primească o prelungire a contractului scadent în vara acestui an. Fundașul dreapta macedonean a fost folosit rar în ultimele luni din pricina recuperării după o accidentare mai veche, însă Reghecampf nu a renunțat la ideea de a-l păstra în lot drept o variantă pentru un post pe care momentan este titular Fernando Varela, fundaș central de meserie.


Este cea mai fericită zi din viața mea! Mi-am dorit enorm să ajung la Steaua și nu-mi vine să cred că mi s-a îndeplinit acest vis! Nici măcar nu m-au interesat detaliile contractuale, am zis da pe loc

Gabi Matei în 2011, în momentul transferului la Steaua

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup