FOTO Ultima „fiță” a lui N’Doye!** Ai purta așa ceva?

Văzut de multă lume ca un tip care se îmbracă și se încalță după ultima modă, senegalezul Ousmane N'Doye a ajuns să fie curtat de unele branduri de profil. Directorul de cercetare și dezvoltare din cadrul companiei Alessandro Biagio, Alexandru Popescu, l-a ales pe N''Doye să fie imaginea acestui brand, iar fotbalistul a fost încântat de ofertă și a acceptat fără să stea prea mult pe ganduri propunerea acestuia. Senegalezul a primit până acum trei perechi de ghete sport, toate făcute după cerințele sale. "Prima dată, i-am făcut o pereche în culorile țării sale, Senegal, pe care am inscripționat- o cu "Special for O. N''Doye" (Special pentru O. N''Doye). Apoi i-am mai făcut două modele, pe roșu și pe alb. Deși încălțările erau gândite cu barete, Ousmane m-a rugat să i le fac lui pe șiret" a declarat Alexandru Popescu pentru Libertatea.
FOTO Ultima "fiță" a lui N'Doye!** Ai purta așa ceva?

Văzut de multă lume ca un tip care se îmbracă și se încalță după
ultima modă, senegalezul Ousmane N’Doye a ajuns să fie curtat de
unele branduri de profil.

Directorul de cercetare și dezvoltare din cadrul companiei
Alessandro Biagio, Alexandru Popescu, l-a ales pe N’Doye să fie
imaginea acestui brand, iar fotbalistul a fost încântat de ofertă
și a acceptat fără să stea prea mult pe ganduri propunerea
acestuia.

Senegalezul a primit până acum trei perechi de ghete sport, toate
făcute după cerințele sale.

„Prima dată, i-am făcut o pereche în culorile țării sale,
Senegal, pe care am inscripționat- o cu „Special for O. N’Doye”
(Special pentru O. N’Doye). Apoi i-am mai făcut două modele, pe
roșu și pe alb. Deși încălțările erau gândite cu barete, Ousmane
m-a rugat să i le fac lui pe șiret”
a declarat Alexandru
Popescu pentru Libertatea.

Sursa foto:
libertatea.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]