FOTO Duckadam așa cum nu l-ai mai văzut niciodată! Îl recunoști? :)

A intrat în istorie după ce a reușit să apere patru penalty-uri consecutive în finala Cupei Campionilor din 1986, fiind decisiv la câștigarea acesteia de către Steaua.
FOTO Duckadam așa cum nu l-ai mai văzut niciodată! Îl recunoști? :)

A intrat în istorie după ce a reușit să apere patru penalty-uri consecutive în finala Cupei Campionilor din 1986, fiind decisiv la câștigarea acesteia de către Steaua.

Toată lumea e obișnuită cu Helmuth Duckadam să poarte mustață, dar puțină lume știe că președintele de imagine al Stelei a renunțat o singură dată la celebra mustață.

„S-a întâmplat când aveam 21 de ani, în seara dinaintea cununiei cu Ildiko, fosta mea soție. A doua zi urma să fie cea mai importantă dată din viața mea de până atunci. Mi-a venit ideea să-mi rad mustața. Mi-am zis că, așa, voi fi altfel în fața ofițerului Stării Civile”, a declarat Duckadam pentru Libertatea.

Apoi fostul erou de la Sevilla a continuat: „Când am ieșit din baie, toți se uitau șocați la mine, ca la urs. Nu le venea să creadă că mă vedeau fără mustață. După acea seară nu mi-am mai ras mustața și nici nu am de gând să o mai fac vreodată. A fost o decizie unică”, a mai precizat președintele de imagine al Stelei.

Foto: Libertatea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]