Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Fostul tehnician al lui Ujpest:** „Atmosfera de pe Ghencea m-a făcut să-mi dau seama că vreau să fiu antrenor”

Fostul tehnician al lui Ujpest:** „Atmosfera de pe Ghencea m-a făcut să-mi dau seama că vreau să fiu antrenor”

Ghencea este pentru unii tehnicieni britanici apogeul stadioanelor pe care pot fi prezenți vreodată. Asta a însemnat și pentru scoțianul Willie McStay, care, ajuns acum la New Ross County (a doua ligă scoțiană), mărturisește pentru presa din țara natală că meciul pe care l-a disputat în vara lui 2009 contra Stelei, la București, l-a făcut să se simtă mai dornic de a profesa meseria de antrenor. "Am prins gustul plăcut al antrenoratului în perioada cât am antrenat-o pe Ujpest. Îmi voi aminti mereu cu plăcere momentul când am jucat pe terenul Stelei București și am văzut în tribune 30.000 de fani. Atunci mi-am dat seama că asta vreau să fac. A fost și un prilej bun pentru mine să realizez acest lucru, pentru că meciurile dintre români și unguri sunt marcate de o rivalitate enormă", a declarat Willie McStay în presa scoțiană. Steaua a învins în acel meci cu 2-0, goluri marcate de Romeo Surdu și Bogdan Stancu.
Fostul tehnician al lui Ujpest:** "Atmosfera de pe Ghencea m-a făcut să-mi dau seama că vreau să fiu antrenor"

Ghencea este pentru unii tehnicieni britanici apogeul
stadioanelor pe care pot fi prezenți vreodată. Asta a însemnat și
pentru scoțianul Willie McStay, care, ajuns acum la New Ross County
(a doua ligă scoțiană), mărturisește pentru presa din țara natală
că meciul pe care l-a disputat în vara lui 2009 contra Stelei, la
București, l-a făcut să se simtă mai dornic de a profesa meseria de
antrenor.

„Am prins gustul plăcut al antrenoratului în perioada cât
am antrenat-o pe Ujpest. Îmi voi aminti mereu cu plăcere momentul
când am jucat pe terenul Stelei București și am văzut în tribune
30.000 de fani. Atunci mi-am dat seama că asta vreau să fac. A fost
și un prilej bun pentru mine să realizez acest lucru, pentru că
meciurile dintre români și unguri sunt marcate de o rivalitate
enormă”
, a declarat Willie McStay în presa scoțiană.

Steaua a învins în acel meci cu 2-0, goluri marcate de Romeo Surdu
și Bogdan Stancu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]