Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Fluieră pe tușă

Fluieră pe tușă

După problemele ivite la Steaua - CFR, când asistentul Nica a fost acuzat că nu i-a semnalizat centralului Tudor faultul de penalty comis de Zapata la Semedo, CCA va încerca un experiment. Marțea viitoare, centralii din lotul A vor fi delegați ca asistenți, iar liniorii vor arbitra la centru, la meciuri din Liga a III-a. Gheorghe Constantin, președintele CCA, a explicat decizia: „Un asistent trebuie să observe un fault,
Fluieră pe tușă

După problemele ivite la Steaua – CFR, când asistentul Nica a fost acuzat că nu i-a semnalizat centralului Tudor faultul de penalty comis de Zapata la Semedo, CCA va încerca un experiment. Marțea viitoare, centralii din lotul A vor fi delegați ca asistenți, iar liniorii vor arbitra la centru, la meciuri din Liga a III-a. Gheorghe Constantin, președintele CCA, a explicat decizia: „Un asistent trebuie să observe un fault, iar un central să aprecieze un ofsaid. Pe vremea când arbitram eu, ne venea rândul să oficiem din ambele ipostaze”.
Despre această idee, băimăreanul Cristi Balaj a afirmat: „Cred că e bine ca un asistent să fie pus în ipostaza de a aprecia un fault, dar oricâte meciuri ar arbitra un central la linie tot nu va putea sesiza un ofsaid decât dacă va fi pe linia penultimului apărător”. „E o idee excelentă. În Germania, se face acest schimb la Liga a II-a. E bine ca arbitrii să înțeleagă ce văd și ce simt colegii lor”, a fost de părere Alexandru Tudor. Dintre delegările de marți am reținut că Zoltan Szekely (la centru) și Cristi Balaj (la linie) vor arbitra la meciul Trans-Sil Tg. Mureș – Unirea Ungheni (seria a 6-a), iar Marcel Savaniu (centru) și Augustus Constantin (asistent) vor oficia la Petrolul II Ploiești – CSM Ploiești (seria a 3-a).

Asistenții nu au curaj să se implice în meci. Sper ca acest experiment să-i ajute.
Gheorghe Constantin președinte CCA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]