„Fiți răi cu Dinamo!”

Redactor:
Adrian Epure
„Fiți răi cu Dinamo!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lăcătuș vede în meciul de astăzi cu Dinamo șansa de a se reabilita ca antrenor în fața lui Gigi Becali, care l-a înțepat după fiecare meci în acest an, dar și oportunitatea ca echipa sa să-și salveze imaginea în ochii fanilor.

Iar suporterii steliști au făcut pace cu echipa în așteptarea meciului cu Dinamo. Nu trebuie uitat faptul că în urmă cu o lună și jumătate, când galeria a intrat peste jucători la vestiare, fanii i-au avertizat pe jucători că le vor da foc la mașini dacă vor pierde derby-ul din această seară. „Sezonul acesta e ratat. Singura bucurie pe care mai puteți să ne-o faceți e să o bateți pe Dinamo. Nu vrem să ia campionatul”, le-au spus atunci membrii galeriei.

“Jucați pentru voi și pentru Steaua!”

Pentru că nu a avut foarte mult timp la dispoziție, Marius Lăcătuș mizează pe factorul psihologic în acest joc. A vizionat cu jucătorii meciul pe care Dinamo l-a câștigat cu CFR și le-a spus: “Cu toții așteptăm acest meci. Înainte de acest meci uitați tot ce a fost rău în acest campionat. Dar aduceți-vă aminte ce ne-au făcut dinamoviștii sezonul trecut, când am fost foarte aproape de a fi campioni. Uitați de critici. Fiți răi! Vreau determinare! Jucați pentru voi, nu pentru alții. Respectați-vă statutul de fotbaliști. Dacă învingem le dăm multora peste nas”, cam așa a sunat discursul “Fiarei” în fața fotbaliștilor.

Marius Lăcătuș are o ambiție personală în fața dinamoviștilor, după ce în sezonul trecut aceștia l-au împiedicat să obțină cea mai mare performanță a sa, titlul de campion din postura de antrenor. La partida tur, nu a mai  apucat să stea pe bancă la meciul cu Dinamo, deoarece a demisionat și în locul său a stat Dorinel Munteanu. 

“Doar un gând avem: victoria. Sper ca prin atitudinea pe care o vor arăta mâine băieții, prin determinare, rezultatul să fie pozitiv pentru noi”

Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

"Steaua nu este o echipă care să joace pe contraatac, vom încerca să ne facem jocul nostru. Ne interesează mai puțin cum va juca Dinamo"
Marius Lăcătuș, antrenor Steaua

PALMARES


Lăcă e invicibil în Ghencea cu Steaua

Marius Lăcătuș a fost numit ca antrenor al Stelei pe 27 octombrie 2007, când echipa era pregătită de Pedrazzini ca urmare a demisiei lui Hagi. De atunci, Ghencea a devenit o veritabilă cazemată. Sum comanda lui Lăcătuș, steliștii nu au pierdut niciun meci pe propriul teren în campionat!

Neînvinși în derby-uri

Un lucru demn de menționat pentru acest sezon e faptul că Steaua nu a pierdut niciun joc împotriva uneia dintre primele șapte clasate. Fie că antrenorul a fost Lăcătuș sau Dorinel Munteanu, roș-albaștrii nu au fost învinși. E adevărat însă că au obținut o singură victorie, cu Urziceni, iar în celelalte meciuri, cu Dinamo, CFR, Rapid, Timișoara și Craiova a terminat la egalitate. Într-un clasament cu meciurile directe dintre aceste echipe, lider este Timișoara.

REMEMBER

Ultima înfrângere a produs-o tot Dinamo

Ultima înfrângere suferită de steliști pe propriul teren a fost cea de acum doi ani, când Dinamo a învins cu 4-2 o echipă încropită a Stelei care a arătat astfel: “Andrey – Nicoliță, E. Baciu, M. Rădoi, P. Marin – Elton, Paraschiv, Lovin (Ochiroșii 46’), Boștină (Cristocea 46’, V. Iacob 61’) – Thereau, V. Badea”. Pentru roș-albaștrii au  marcat Badea și Thereau, în timp ce C. Munteanu, Dănciulescu și Niculescu, ultimul înscriind de două ori, au adus o victorie clară alb-roșilor.

33 De meciuri au trecut de când Steaua nu a mai pierdut pe teren propriu în Liga I

18 Victorii, 6 egaluri și nicio o înfrângere a înregistrat Steaua în Liga I, pe Ghencea, de când e antrenată de Lăcătuș

21
de derby-uri a jucat Marius Lăcătuș în tricoul Stelei, marcând 2 goluri
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
S-a dat ORDIN de EVACUARE în România. Raed Arafat a decis chiar acum
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…