„Felicit CFR-ul! Oamenii de acolo au fost mai serioși și publicul n-a înjurat ca la noi!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul armean al echipei Steaua, Arman Karamyan, a declarat,
miercuri, într-o conferință de presă, că și-ar dori să rămână și în
noul sezon la formația „roș-albastră” împreună cu fratele său,
Artiom, dar viitoarea înțelegere nu depinde numai de el ci și de
conducătorii steliști.

„Noi am demonstrat ce putem. Vom vedea dacă va fi să
rămânem în continuare la Steaua. Eu aș vrea să rămân, dar nu
depinde numai de mine. Ar fi bine să rămână și nea Mihai antrenor.
Trebuie să vorbim despre ce se va întâmpla”
, a spus Arman
Karamyan.

El a fost mâhnit de faptul că suporterii steliști l-au înjurat
chiar dacă a marcat două goluri în partida cu Universitatea
Craiova. „Sincer, a fost pentru prima dată când am fost
înjurat după ce am marcat de către proprii suporteri. Asta e, nu ai
ce să faci dacă ei așa au considerat că trebuie să se poarte.
Pentru mine este important să joc bine și să ajut echipa. Vrem
neapărat să câștigăm partida cu Internațional, ne dorim locul al
treilea în campionat”
, a mai spus el.

Arman Karamyan și-ar dori ca spectatorii steliști să susțină
echipa și nu să apostrofeze jucătorii. „Steaua ar trebui să
joace în București, dar nu e treaba mea, eu joc unde se va decide.
Noi ne-am simțit bine la Buzău atunci când am jucat acolo. Dacă era
aceeași atmosferă și în Ghencea în ultima perioadă, ca la Buzău,
eram mai sus în clasament. Dacă vom rămâne la Steaua și din sezonul
viitor, aș vrea să ne susțină suporterii”
, a menționat
el.

Karamyan a felicitat echipa câștigătoare a Ligii I, CFR Cluj, și
formația aflată pe poziția secundă a clasamentului, Unirea
Urziceni. „Îi felicit pe cei de la CFR Cluj. Oamenii de
acolo au fost mai serioși și publicul n-a înjurat ca la noi, iar ei
au câștigat campionatul până la urmă. Același lucru și la Urziceni,
și pe ei îi felicit”
, a concluzionat Arman Karamyan.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu până pe 25 mai. Legea spune clar
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×