FCSB și-a găsit fundaș, Dică nu va mai fi nevoit să improvizeze! EXCLUSIV | Reacția clubului: „Sunt șanse mari, au prima opțiune!”

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Marius ANGHEL
FCSB și-a găsit fundaș, Dică nu va mai fi nevoit să improvizeze! EXCLUSIV | Reacția clubului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nicolae Dică are fundaș nou! Antrenorul FCSB e nevoit să improvizeze în fiecare partidă din cauză care infirmeria plină, iar accidentații sunt în special din compartimentul defensiv. Vicecampioana României s-a interesat de transferul lui Andrei Răuță (23 de ani), de la Academica Clinceni.

Acesta a făcut junioratul la Guingamp și a ajuns la Clinceni la începutul anului 2018, echipa cu care FCSB are un parteneriat. Răuță a fost integralist în opt meciuri din acest sezon, dintr-un total de 13, reușind să înscrie de două ori. Valentin Budeanu, vicepreședintele clubului din Clinceni, a vorbit pentru ProSport despre șansele ca Răuță să ajungă la FCSB.

„Există un interes din partea lor, dar nicidecum nu s-a transferat. Încă nu s-a perfectat nimic, mai sunt și alte două cluburi din Liga 1 interesate, dar prima opțiune o vor avea cei de la FCSB, ținând și de legătura pe care o avem cu ei, de prietenie. Nu e nimic concret, dar sunt șanse să meargă acolo. Există interes din partea lor, dar nu s-a perfectat nimic”, a spus Budeanu, vineri, pentru ProSport.

FCSB are concurență în ceea ce privește legitimarea lui Andrei Răuță. Fundașul e dorit și de alte două echipe din Liga 1: „Sunt două echipe din Liga 1, una de jumătatea clasamentului și una din subsolul clasamentului”, a mai spus Budeanu.

Răuță a mai trecut pe la Astra, Bucovina Pojorâta și CS Balotești.

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
Este OBLIGATORIU absolut peste tot în România. TE VERIFICĂ imediat
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani