FCSB pregătește viitorul cu un transfer interesant din Liga 1: „A existat o discuție, avem un acord de principiu”. Condiția acceptată de Becali

FCSB pregătește viitorul cu un transfer interesant din Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Olimpiu Moruțan (18 ani) la FCSB e aproape rezolvat. Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, a anunțat că a purtat o nouă rundă de negocieri cu Gigi Becali, iar cele două părți ar fi ajuns la un acord pentru realizarea mutării.

Discuțiile pentru mutarea lui Moruțan la FCSB sunt ceva mai vechi, dar, din câte se pare, au intrat pe ultima sută de metri, după ce Becali ar fi acceptat una dintre condițiile puse de conducerea clubului moldovean. Finanțatorul vicecampioanei pune pe masă 500.000 de euro în schimbul fotbalistului de 18 ani și e de acord să-l lase pe Moruțan încă un sezon la Botoșani, pentru ca acesta să se dezvolte și să ajute din teren echipa lui Leo Grozavu.

Înaintea meciului cu Pandurii, Valeriu Iftime a oferit detalii de la negocieri și a dezvăluit că a ajuns la un acord cu Gigi Becali, dar actele nu au fost parafate: „A existat o discuție nuanțată între noi și FCSB despre cum ar putea ajunge copilul acolo. Acea discuție s-a încheiat cu concluzia noastră că Moruțan ar trebui să mai rămână la Botoșani pentru a deveni un fotbalist bun de Liga 1. La ei poți să nu joci, iar un copil ca Moruțan trebuie să joace. Am avut un acord de principiu, dar nu am parafat actele”, a spus Iftime, la Dolce Sport.


Cotat la 200.000 de euro de site-ul transfermarkt.de, Moruțan a prins 13 meciuri în acest sezon. Nu a marcat niciun gol, dar a impresionat prin calitățile tehnice deosebite pentru un jucător de doar 18 ani.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele