FCSB a fost mai Forte(s). Vicecampioana a rezolvat după pauză meciul cu Gaz Metan, 1-3. Cronica partidei

FCSB a fost mai Forte(s). Vicecampioana a rezolvat după pauză meciul cu Gaz Metan, 1-3. Cronica partidei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ceva neobișnuit s-a întâmplat înainte de Gaz MetanFCSB. Ca niciodată când roș-albaștri joacă în Liga I Betano, parcă s-a vorbit mai mult de micuța echipa din Mediaș, decât de cea antrenată de Dică. Totul pendula în jurul lui Carlos Fortes, anonimul devenit celebru cu 3 goluri în 3 meciuri, și tot el părea că eclipsează vedetele Coman, Denis Man sau Gnohere într-o seară în care statutul de favorită a echipei lui Dică era amenințat de surpriza noului sezon, Gaz Metan. Chiar și alcătuirea vicecampioanei părea un plus pentru FCSB. Dică a lăsat oamenii grei să se gândească la meciul cu Hajduk și a început cu Jakolis, Nedelcu, Popescu, Qaka, Moruțan sau Rusescu.

Fofana, în locul lui Fortes

Cu avantajul clasamentului, încrederea în Fortes și victoria cu Dinamo drept atuuri, Gaz Metan a început mult mai bine. Chamed l-a deranjat primul pe Bălgrădean (3), apoi a făcut-o Ely Fernandes (11). Se juca dur, într-un ritm susținut, iar rezervele FCSB-ului aveau probleme evidente. Moruțan se simțea cel mai bine și el a avut prima ocazie importantă a FCSB-ului (24). Fortes a părut nervos și agitat. A ieșit prima dată în evidență când s-a luat la harță cu Planic, ambii primind câte un cartonaș galben. Chamed a trimis în stilul Cristiano Ronaldo, iar Bălgrădean a respins de sub bară (30), pentru ca apoi Gaz Metan să-și dea singură liber la visat. N-a marcat Fortes, a făcut-o Fofana și FCSB era condusă (34). Apoi Dică a avut noroc. În momentul de cotitură a serii, mingea trimisă cu latul de Fortes a lovit bara (43). Tot în bară avea să ajungă și cornerul lui Florinel Coman (45+2), iar surpriza era pe jumătate înfăptuită.

Rusescu n-a mișcat, Gnohere golul revenirii

Văzând că Rusescu e „mână moartă”, Dică l-a schimbat cu Gnohere, la pauză. A intrat și Tănase, în locul lui Man, iar jocul s-a schimbat. Moruțan a arătat că poate fi noua vedetă a lui Dică și a dat startul revenirii, cu golul din pasa lui Popescu (49). Apoi Tănase și Coman au trecut pe lângă gol (56, 57), iar „killer-ul” Gnohere avea să facă 2-1, după ce i-a luat fața lui Marius Constantin, într-un duel aerian (63). FCSB intra în avantaj, ardelenii erau fără „gaz”, iar Florinel Coman avea să rezolve și „problema Mediaș”. S-a terminat 3-1 într-un joc în care FCSB a avut nevoie de titulari pentru a reveni după repriza slabă a rezervelor.

Gaz Metan – FCSB 1-3 (Fofana 30 / Moruțan 49, Gnohere 63, F. Coman 83)

  • Gaz Metan: Batista – V. Crețu, M. Constantin, Diallo, Bușu – Fofana, I. Cristea – D. Olarus , (M. Stancu 80), Chamed (R. Romeo 83), Ely Fernandes – Fortes (L. Aurelio 90)
  • Rezerve: Pleșca – Buziuc, Caiado, R. Trif
  • FCSB: Bălgrădean – Jakolis, Planics, Nedelcu, Jr. Morais – Ov. Popescus, Qaka (Pintilii 75) – Man (F. Tănases 46), Moruțan, Fl. Coman – Rusescus (Gnohere 46)
  • Rezerve: A. Vlad – L. Filip, R. Benzar, Teixeira

Minutul 90+3: Fluier final la Mediaș. FCSB se impune cu 3-1, după ce Gaz Metan a condus cu 1-0 la pauză. Florin Tănase și Harlem Gnohere au intrat la pauză și au schimbat complet fața jocului. Raul Rusescu a avut o prestație modestă la revenirea în Liga 1 Betano, în timp ce pentru Carlos Fortes a fost primul meci fără gol marcat în campionatul intern.


Minutul 83: GOOOL FCSB! Florinel Coman a marcat pentru 3-1 din pasa lui Gnohere. Francezul i-a pasat lui Coman în interiorul careului, iar șeptarul vicecampioanei a șutat pe jos, în diagonală, la colțul lung. Batista a plonjat, dar n-a putut respinge șutul expediat de Coman. Mingea s-a scurs în plasă, astfel că FCSB se desprinde pe tabelă. Gnohere l-a găsit excelent pe Ovidiu Popescu la marginea careului în minutul 49, care mai apoi i-a pasat decisiv lui Moruțan. Francezul a reușit în minutul 63 să puncteze pentru 2-1, iar acum l-a servit ideal pe Coman. A reușit vârful să-și pună amprenta pe jocul FCSB-ului?


Minutul 77: Un meci echilibrat. Așa arată statisticile partidei dintre Gaz Metan și FCSB:


Minutul 75: Moment de respiro. Jocul s-a mai calmat după ce Gnohere a marcat pentru 2-1, dar gazdele de la Mediaș dau senzația că pot egala. Florin Tănase a avut nevoie de îngrijiri medicale, dar poate continua jocul. Dică a efectuat și ultima schimbare, Pintilii a intrat în locul lui Qaka.


Minutul 68: Șansă de 3-1 pentru FCSB. Junior Morais a oferit o nouă centrare de calitate, dar Moruțan a ratat ținta. Omul care a egalat în această seară a încercat să reia din cădere, din interiorul careului, dar a trimis în plasa laterală. Între timp, Simona Halep a cedat în setul secund la Montreal, astfel că finala cu Sloane Stephens va merge în decisiv.


Minutul 63: GOOOL FCSB! Gnohere înscrie pentru 2-1. Florinel Coman a primit în banda stângă, de la Florin Tănase, a centrat în fața porții, iar atacantul francez a venit lansat și a trimis puternic la colțul scurt, cu o lovitură de cap. Batista a fost prins pe contre-pied, astfel că n-a mai putut face nimic la execuția lui Gnohere. Rămâne de văzut cum va reacționa acum Gazul. În etapa precedentă, Dinamo a revenit de la 1-0 și a condus cu 2-1, dar elevii lui Teja au avut forța să egaleze, iar după alte câteva secunde au revenit la conducerea partidei, grație lui Fortes. Desigur, defensiva lui Dinamo a arătat foarte modest în acest început de sezon.


Foto Alexandru Dobre/Mediafax Foto


Minutul 62: Bară! FCSB a fost la un pas de 2-1. Gnohere a deviat cu capul spre Florinel Coman, Diallo i-a luat fața și a trimis spre propria poartă, dar portarul Batista a fost prins ieșit din poartă. Mingea l-a depășit pe omul dintre buturile Gazului, dar a lovit stâlpul din stânga. Diallo a revenit și a îndepărtat pericolul.


Minutul 56: Golul plutește în aer. Se joacă pe contre în acest moment, iar ambele echipe dau senzația că oricând ar putea marca pentru 2-1. Un lucru e cert. Dacă ritmul se va menține pentru încă măcar 15 minute, se va înscrie din nou la Mediaș.


Minutul 53: Simona e la un pas de victorie la Rogers Cup. În timp ce Gaz Metan și FCSB se duelează în Liga 1, Simona Halep a câștigat primul set în finala de la Montreal și conduce cu 3-2 în setul secund. Puteți urmări aici desfășurarea partidei dintre liderul mondial și Sloane Stephens.


Minutul 49: GOOOL FCSB! Moruțan egalează la capătul unei acțiuni în viteză. Gnohere i-a pasat lui Ovidiu Popescu la 16 metri, care a prelungit pentru Moruțan, venit lansat din partea dreaptă. Mijlocașul ofensiv a înțepat mingea cu șpițul, iar Batista a fost învins. Vicecampioana arată mult mai bine în debutul reprizei secunde.


Minutul 46: S-a reluat partida de la Mediaș. Nicolae Dică a operat două modificări la pauză: au intrat Gnohere și Florin Tănase, au ieșit Rusescu și Dennis Man. La primul meci de la revenirea în Liga 1 Betano, Rusescu a avut o șansă bună în minutul 4, când a reluat slab dintr-o poziție ideală, după care a dispărut din jocul echipei.


Lucian Danciu / MEDIAFAX FOTO


Minutul 45+3: Pauză la Mediaș. FCSB a început mai bine partida, dar vicecampionii s-au stins pe parcurs, mai ales după ce Fofana a deschis scorul. Fortes putea marca pentru 2-0 în minutul 43, dar bara l-a salvat pe Bălgrădean.


Minutul 45: Noul Budescu. Florinel Coman a încercat să înscrie direct dintr-o lovitură de colț, așa cum s-a întâmplat în meciul cu Dinamo, dar bara l-a salvat pe portarul gazdelor.


Minutul 43: Un fel de tiki-taka. Fortes a nimerit bara la capătul unei acțiuni colective. Darius Olaru i-a trimis în diagonală lui Chamed, care i-a așezat balonul lui Fortes. Portughezul a tras din scurt în diagonală, Bălgrădean era bătut, dar bara laterală l-a salvat pe „Pufi”. Până la șutul lui Fortes, gazdele reușiseră cel puțin 15 pase consecutive în jumătatea adversă. Vicecampioana s-a stins după ce a încasat golul de 1-0.


Minutul 37: S-a ridicat de la margine. Dennis Man a scăpat singur cu Batista, l-a lobat elegant pe portarul Gazului, dar reușita căpitanului vicecampionei a fost anulată pe motiv de ofsaid.


Minutul 30: GOOOL Gaz Metan! Fofana a deschis scorul după o lovitură de colț. Bălgrădean a trimis în afara terenului după ce Chamed a trimis periculos din lovitură liberă. A rezultat o lovitură de colț, iar Fofana a lovit, cu ajutorul lui Junior Morais. Balonul a fost centrat la bara a doua, mijlocașul gazdelor s-a desprins de lângă Morais, a trimis din prima spre poartă, iar fundașul lateral a deviat ușor balonul. Mingea s-a îndreptat spre colțul scurt, iar Cristi Bălgrădean n-a mai putut face nimic.


Captură Digi Sport


Minutul 27: Moment tensionat. Fortes și Planic s-au aflat în duel direct, iar atacantul gazdelor a căzut la pământ, după care i-a cerut socoteală sârbului. Planic nu s-a lăsat mai prejos și i-a reproșat adversarului faptul că l-a tras fără motiv de tricou. Portughezul i-a rupt tricoul lui Planic în încercarea de a se ridica de la pâmânt. După ce și-au adresat câteva cuvinte, cei doi au fost despărțiți. Centralul Marius Avram le-a acordat câte un cartonaș galben, iar Planic a fost nevoit să-și schimbe tricoul.


Captură Digi Sport


Minutul 24: O nouă șansă pentru FCSB. Junior Morais a centrat periculos în fața porții, Moruțan a apărut demarcat, dar și-a făcut prost pașii, astfel că n-a putut controla balonul. Batista a reținut în cele din urmă.


Minutul 16: Primul cartonaș galben. Raul Rusescu a încasat primul avertisment al partidei de la Mediaș.


Minutul 11: Moment periculos la poarta FCSB-ului. Chamed a trecut ca prin brânză de mijlocașii adverși, i-a trimis pe culoar lui Ely Fernandes, dar Bălgrădean a ieșit în timp util și a cules balonul de la marginea careului. Fundașii lui Dică fuseseră depășiți.


Minutul 4: Prima șansă de gol a vicecampioanei. După mai bine de un an de zile, Raul Rusescu a reluat din nou spre poarta adversă, dar fără să-i pună probleme lui Batista. Atacantul revenit în Liga 1 Betano a trimis din voleu peste bara transversală, dintr-o poziție ideală.


Minutul 1: A început partida dintre Gaz Metan și FCSB. Lovitura de start le-a aparținut oapseților.


20:40 FCSB își poate lua gândul de la Fortes. Ioan Mărginean, președintele lui Gaz Metan Mediaș, a anunțat, cu câteva minute înaintea partidei cu FCSB, că transferul lui Carlos Fortes (23 de ani) la vicecampioana României nu se va realiza.


19:20 FCSB a anunțat echipa de start pentru meciul cu Gaz Metan Mediaș, iar Nicolae Dică se ține de cuvânt și menajează mulți dintre jucătorii importanți. Raul Rusescu și Olimpiu Moruțan sunt titulari, Nedelcu joacă fundaș central, iar Jakolis a fost trimis în flancul drept al apărării.


Antrenorul FCSB-ului, Nicolae Dică, va folosi un prim 11 diferit față de cel obișnuit, majoritatea titularilor fiind menajați pentru returul cu Hajduk Split din Europa League. „Vor fi schimbări, vor apărea mulți jucători noi. Ne așteaptă o partidă dificilă, întâlnim liderul. Nu mă gândeam că Mediaș va fi pe primul loc în etapa a 4-a. E un meci important, trebuie să ne concentrăm pe partida cu Gaz Metan și să ne gândim pe urmă la Hajduk”, a recunoscut tehnicianul echipei roș-albastre.

La Gaz Metan evoluează Carlos Fortes, noua vedetă a campionatului intern și totodată jucătorul dorit de Gigi Becali la FCSB. „Păi dacă au fost impresarii lui la mine. Au zis niște sume. Și le-am spus suma asta dacă duminică își dă cu stângul în dreptul…Glumesc. Eu le-am spus să facem actele repede și să joace duminică în roș-albastru. Au zis că nu e posibil. Au zis că vor să îl mai țină șase luni la Gaz Metan. Îl iau un an împrumut, cu drept de cumpărare pe cinci ani. Și contract cu el. Îl pun pe cântar când vine, cu „Bizonul” nu am făcut așa pentru nu am avut experiență”, a spus recent Becali. Fortes a marcat în toate etapele de până acum, iar golurile sale au fost decisive: două victorii și o remiză, adică cinci puncte în clasament.

„Nu mă gândeam că vom fi pe primul loc. E clar că atunci când începi perioada de pregătire, vrei să fii cel mai bun și pregătești în cel mai mic detaliu ca să fii cel mai bun. Dar nu mă gândeam atât de departe și nu vreau să avem amețeli. Vreau să rămânem cu picioarele pe pământ.

Este un lot foarte bun, sunt băieți de caracter, e un grup unit pentru că noi ne bazăm foarte mult pe grup, numai așa putem să facem rezultate și îmi face plăcere să lucrez cu acești băieți. E cel mai liniștit club? Nu, mi-a făcut plăcere să lucrez și la U Cluj și la Dinamo și sper să mergem cât mai sus cu acest grup, dar să rămânem cu picioarele pe pământ. Cristi Pustai are un merit mare pentru ce se întâmplă aici”, a spus și Mihai Teja, antrenorul celor de la Gaz Metan.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Anunț pentru toți românii care au CARDURI pentru ALIMENTE. Pe 25 Aprilie a fost ultima zi
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele