Față de lider!

Polonezul Grzelak nu a apucat să pună bine picioarele pe tărâm românesc, că imediat a fost luat în colimator de paparazzi, aceștia surprizându-l într-un club bucureștean cu paharul în mână și holbându-se la o domnișoară care dansa lasciv în fața lui. În ciuda imaginii cu care a debutat în presa din România, „Kojak" se bucură de aprecierea noilor săi colegi. Dintre cei trei jucători transferați de Steaua în această vară, Grzelak e fotbalistul care arată că se ridică la nivelul pretențiilor acestui club. „Deși nu e pus la punct cu pregătirea fizică, polonezul știe cu mingea, are tehnică bună, știe când să schimbe jocul, are experiență... Într-un cuvânt, e fotbalist. Cred că ne va ajuta în acest sezon", a spus unul dintre jucători. Un altul a afirmat despre Grzelak că are și un simț al umorului desăvârșit: „La un moment dat, unul dintre preparatori îi spunea polonezului să schimbe ritmul alergării și îi striga în engleză: „Change, Change!", fază la care Grzelak a stârnit zâmbete după ce a răspuns că nu are bani de schimb.
Daniel Vlad
Față de lider!

Polonezul Grzelak nu a apucat să pună bine picioarele pe tărâm românesc, că imediat a fost luat în colimator de paparazzi, aceștia surprizându-l într-un club bucureștean cu paharul în mână și holbându-se la o domnișoară care dansa lasciv în fața lui.

În ciuda imaginii cu care a debutat în presa din România, „Kojak” se bucură de aprecierea noilor săi colegi. Dintre cei trei jucători transferați de Steaua în această vară, Grzelak e fotbalistul care arată că se ridică la nivelul pretențiilor acestui club. „Deși nu e pus la punct cu pregătirea fizică, polonezul știe cu mingea, are tehnică bună, știe când să schimbe jocul, are experiență… Într-un cuvânt, e fotbalist. Cred că ne va ajuta în acest sezon”, a spus unul dintre jucători. Un altul a afirmat despre Grzelak că are și un simț al umorului desăvârșit: „La un moment dat, unul dintre preparatori îi spunea polonezului  să schimbe ritmul alergării și îi striga în engleză: „Change, Change!”, fază la care Grzelak a stârnit zâmbete după ce a răspuns că nu are bani de schimb.

În schimb, celelalte două achiziții ale Stelei, Tininho și Bibișkov, nu au reușit să impresioneze. Despre bulgar se spune că ar fi sub Kapetanos, iar Tininho nu a avut timp să arate ce poate. „Despre portughez știm și noi ce am citit prin ziare. E bun în ofensivă? Atunci să-l bage în atac”, mai spunea un alt fotbalist al Stelei.

"Grzelak nu a arătat nimic până acum ca să pot spune dacă merită numărul 10. Nu contează numărul de pe tricou, ci ceea ce poate",  Emeric Ienei fost antrenor Steaua

"Nu-l cunosc pe Grzelak. Nu știu cine este. Se poate să aibă valoare, dar nu l-am văzut!" Adrian Ilie fost jucător Steaua

 

Promisiunile celor trei achiziții

"Am venit la Steaua după ce m-am sfătuit cu prietenul meu, Golanski. Sper să am un sezon bun în România", Rafal Grzelak mijlocaș stânga

"Vreau să înscriu de cât mai multe ori și să reușesc să-mi ajut echipa să devină campioană a României", Krum Bibișkov atacant Steaua

"Sper să nu dezamăgesc conducerea Stelei, care mi-a acordat încredere transferându-mă", Tininho fundaș Steaua


Trică: "N-are păr pe cap pentru a purta numărul 10!"

Eugen Trică nu are o părere foarte bună despre noul jucător al Stelei, Rafal Grzelak, și îl ironizează, spunând că ar fi trebuit să aibă păr pe cap, pentru a merita numărul 10 pe spate. „De la Hagi, numărul 10 îi stătea cel mai bine lui Nicolae Dică la Steaua. În rest, nu am mai văzut un jucător care să merite să evolueze cu acest număr. Din ce am văzut, Grzelak nu are păr, mai trebuie să ai și păr ca să porți numărul 10”, a spus Trică la Sport.ro.

"Trică o să vadă în meciul direct ce înseamnă un număr 10. Văd că se tot ia de clubul de la care a mâncat o pâine", Valeriu Argăseală președinte Steaua

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”. Reacția CNAS
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
O mai ții minte pe Deea? Ce s-a ales de prima femeie care a căzut în ispită la Insula Iubirii. S-a tatuat din cap până-n picioare și a ajuns de nerecunoscut
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
A intrat la RAR pentru ITP și a atras toate privirile. Ce are special această mașină
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania