„Executați” de Fatai!** Astra – Sportul 1-0

  • Publicat:
  • Actualizat:

Kehinde Fatai i-a adus victoria Astrei cu o execuție magnifică,
iar echipa lui Selymes începe să creadă că la anul ar putea juca în
Europa.

Când bați Steaua nu poți să vezi un meci cu Sportul decât ca pe
unul pe care îl ai la discreție. Așa s-au gândit ieri jucătorii
Astrei, care i-au luat tare pe „studenți” încă din primele minute.
„Studenți” care, deciși să își schimbe norocul, s-au echipat în
bleu, precum Napoli, echipă înrudită parcă cu Zeița Fortuna.
Ocaziile au fost însă la gazde. Pe rând, Miranda, Fatai și Tigoianu
s-au dat în spectacol, fără finalitate. Sportul a avut și ea partea
ei de glorie, dar Postolache și-a dat cu stângul în dreptul la nici
doi metri de poarta lui Grigore.

Execuție
de manual

Prima repriză a trecut, minutele se scurgeau, iar N’Doye și ai
lui erau cu bateriile aproape descărcate. A venit însă minutul 55,
Strătilă l-a luat la fugă pe Maxim, a aruncat câteva priviri spre
careu și a lansat mingea către Fatai.

Nigerianul nu a stat pe gânduri și a plutit într-o foarfecă
laterală, expediind mingea direct în plasa nefericitului Viciu. S-a
făcut 1-0 și așa a rămas până la final, chiar dacă Târnăcop a făcut
cinste numelui și după ce a intrat la pauză la Sportul, a fost
eliminat în minutul 66, iar echipa din Regie a dominat ultimele
minute.

„E o rușine ce joacă Astra. Astăzi a câștigat echipa
care a practicat fotbal mai puțin”,
Gheorghe Mulțescu,
director tehnic Sportul

„Nu am făcut un joc strălucit, dar suntem bucuroși că am
câștigat. Mă doare în… de ce zice Mulțescu!”,
Tibor
Selymes, antrenor Astra

La pauză, Florin Prunea și Gheorghe Mulțescu au fost la
un pas de o încăierare, după ce oficialul Astrei l-a jignit pe
directorul tehnic al Sportului


Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…