MERCATO Gigi Becali a vorbit despre ultimul transfer de la FCSB: „Noi nu suntem hoți”

Florentin Dincă
Gigi Becali a vorbit din nou despre imprumutul lui Tavi Popescu in Grecia. Foto: ProSport

Gigi Becali a vorbit din nou despre Tavi Popescu, jucător transferat temporar de FCSB în Grecia, la Levadiakos, în urma scandalului legat de consumul de gaz ilariant.

Latifundiarul din Pipera susține că nu este „hoț” și că a cedat jucătorul fără a ascunde ceva în ceea ce-l privește pe acesta, patronul elenilor fiind informat despre situația extremei stânga.

Gigi Becali, reacție după mutarea lui Tavi Popescu la Levadiakos: „Nu suntem hoți”

Magnatul a fost întrebat din nou luni după-amiază despre Tavi Popescu, jucător împrumutat recent la Levadiakos, echipa unde pe banca tehnică sunt Charalambous și Pintilii.

Becali spune că nu a ascuns nimic în privința jucătorului, patronul grecilor fiind informat despre situația mijlocașului român, aflat zilele trecute în mijlocul unui scandal dezvăluit de ProSport în legătură cu consumul de gaz ilariant.

„Acolo n-are anturaj. El, aici, anturajul îl paradea. Noi nu suntem hoți. Niciodată nu am vândut ceva, chiar o marfă, s-o vând s-o ascund. Nu fac așa ceva.

Le-am spus exact oamenilor totul. Uite așa, uite așa…Patronul știa tot, l-a chemat, a vorbit față în față cu el. I-a spus că știe totul despre el. Am zis că risc și fac și dreg”, a declarat Gigi Becali.

Foto: captură video, ProSport

Sfaturi de la „Dodel”. „Nu mai poți gândi ca un om normal”

Cristi Tănase, fostul jucător al roș-albaștrilor, trecut și el după ce s-a lăsat de fotbal prin mai multe momente extrem de dificile, legate în special de consumul de alcool, și-a permis să-i dea mai multe sfaturi lui Tavi Popescu.

„Eu cred că transferul va fi un câștig pentru Octavian Popescu. Și eu am avut momente grele, mă înjurau suporterii la început. Chiar dacă ești puternic, tot te frământă. Trebuie să mergi înainte, dar nu să clachezi.

Sincer, mă așteptam la mai mult de la Octavian Popescu, mai ales după primii doi ani. Am văzut și eu ceea ce a apărut (n.r. cu gazul ilariant). Am înțeles că și prin străinătate fac mulți asta, ceea ce este foarte rău.

Orice prostie bagi în tine te dă înapoi. Nu mai poți gândi ca un om normal, nu te mai preocupă fotbalul. Situația asta trebuie să-i dea de gândit. Anturajul, da, te strică.

Uite așa te strici. Anturajul te dă înapoi, dar de tine depinde cel mai mult. Nu îți bagă nimeni berea pe gât sau mâna în buzunar. Trebuie să fii tare mental și nu ai probleme”, a spus Cristi Tănase, pentru digisport.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]