EXCLUSIV** Unul dintre cei mai buni străini din Liga I a fost declarat liber de contract! Cine a pus mâna pe el

EXCLUSIV** Unul dintre cei mai buni străini din Liga I a fost declarat liber de contract! Cine a pus mâna pe el
  • Publicat:
  • Actualizat:

După două luni de stres, în care nu a putut juca pentru noua sa echipă, Karpaty Lvov, brazilianul Eric de Oliveira a primit undă verde din partea FIFA să evolueze din nou în meciuri oficiale, iar debutul și l-ar putea face pe 16 octombrie, împotriva lui Arsenal Kiev, echipa lui Ionuț Mazilu.

Presupun că vestea asta îți crează o stare de spirit mult mai bună…
M-a ușurat de tot stresul pe care l-am trăit în aceste ultime luni, în care mă antrenam, dar nu puteam juca. Incertitudinea mă omora, dar iată că Dumnezeu nu doarme și s-a făcut dreptate. Am fost declarat jucător liber și timp de patru ani sunt legat doar de echipa din Lvov, fără să mai am legături contractuale cu cei de la Metropolitano. Karpaty are meci mâine, dar nu voi putea juca fiindcă trebuie să-mi rezolv câteva probleme. Sunt apt fizic și sper să debutez pe 16, pentru că până atunci campionatul este întrerupt.

Totuși, ai o voce cam tristă…
Păi s-a acumulat tot ceea ce mi s-a întâmplat în ultimele luni, când mulți au aruncat cu pietre în mine, deși nu meritam. În plus, mi-e foarte dor de familie și regret că nu s-a putut să rămân la Gaz Metan. Nu spun că aici este rău, ci chiar consider că este cea mai bună alegere pe care am făcut-o, dar încă nu am familia aproape.

Îi vei aduce în Ucraina?
Da! În pauza aceasta competițională voi veni în România pentru botezul lui Deric și la scurt timp se va rezolva să-i iau și pe ei să locuiască împreună cu mine.

Oficialilor de la Gaz Metan vrei să le transmiți ceva?
Vreau să le mulțumesc pentru că mi-au dat șansa să evoluez la această echipă, la care practic am devenit fotbalist. Am murit de ciudă că nu am putut juca și eu în meciurile din Europa, dar asta este. Sper să revin într-o bună zi să joc în România la o echipă de top, iar cariera vreau să mi-o închei la Gaz Metan!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model Playboy
Daniel Pancu, surpriză uriaşă pentru soţia lui, de ziua acesteia! Cum arată acum blonda, care a fost în trecut model…
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
Marele ACTOR al țării a MURIT! Durere infinită: Actor extraordinar și un om și mai valoros
"Am călătorit în timp". Profesor ieșit din comă a fost în anul 3906 și știe ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen