EXCLUSIV | Săndoi sare în apărarea lui Șeroni: „Dacă vă amintiți, am trecut și eu prin situația lui Bancu. Dar eu am făcut o adresă la federație, pentru a nu mai fi suspendat Petrache. Să joace! E fotbalist”

EXCLUSIV | Săndoi sare în apărarea lui Șeroni:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Au trecut aproape 21 de ani de la meciul dintre Universitatea Craiova și Dacia Unirea Brăila, scor 2-0, din finala Cupei României. Și totuși, e greu de uitat ultimul minut al acestuia, în care Săndoi a șutat la poartă, iar Petrache i-a rupt piciorul actualului antrenor de la CS U Craiova. Un an nu a mai putut să joace Săndoi. A mers în cârje, apoi în baston. A ratat chiar și un transfer în străinătate și participarea la Campionatul Mondial in 1994, acolo unde România a reușit cea mai bună performanță la un turneu final, jucând în sferturile competiției: „Sunt conștient că oamenii mă vor identifica întotdeauna așa: >. Nu contează că am jucat peste o sută de meciuri în Liga 1. Nu, eu așa voi rămâne. Asta e, îmi duc crucea și nu sunt supărat pe nimeni”, povestea Petrache într-un interviu pentru ProSport.

Acum antrenor la CS U Craiova, Săndoi se confruntă din nou cu un fault similar. Doar că acum își vede jucătorul, pe Nicușor Bancu, în vârstă de doar 21 de ani, cum merge în cârje și așteaptă cu înfrigurare verdictul medicilor în privința recuperării. De cealaltă parte, Alin Șeroni, fotbalistul Viitorului care l-a accidentat grav pe Bancu, așteaptă înfrigurat să fie introdus pe teren, în meciul cu Brașov, din etapa a 16-a Comisia de Recurs i-a redus pedeapsa: în loc să stea 16 etape, a stat doar una.

„Să joace, că de aia e fotbalist, eu așa gândesc”

Contactat de ProSport, Emil Săndoi a comentat decizia Comisiei de Recurs, recidivistă, căci cazul Rusescu – Mureșan rămâne în memoria celor care urmăresc fenomenul fotbalistic, amintindu-și de propria accidentare și de gestul pe care l-a făcut față de omul care a fost la un pas să îi încheie cariera, luându-i apărarea lui Șeroni: „Vă dați seama, este o situație neplăcută în care află un jucător, după un moment nefericit. Dacă vă aduceți aminte, am trecut și eu printr-o astfel de perioadă, în 1993, când am fost accidentat de Marin Petrache. FRF îl suspendase pe perioada indisponibilității mele, dar am făcut o adresă la federație atunci, pentru a-i ridica această suspendare. Să joace, că de aia e fotbalist, eu așa gândesc”.

Pe Bancu (foto jos) l-a lăudat prin prisma progreselor reușite de el: „Pot să spun că a făcut progrese remarcabile. Eu am putut să fac primii pași fără cârje după două luni de la accidentare. Bancu a reușit după o lună. E un caracter puternic, un băiat foarte ambițios. Recuperarea lui e mai rapidă, e un tip puternic, vrea să demonstreze că are valoare și că poate să se refacă. El venise din Liga 2 și s-a impus titular aici”.

Adrian Costeiu / Redactor
Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen