EXCLUSIV | Misterul ”dispariţiei” lui Gardoş a fost elucidat. De ce nu mai prinde lotul fostul campion al României

27 nov 2018 20776 afişări Liga 1
EXCLUSIV | Misterul ”dispariţiei” lui Gardoş a fost elucidat. De ce nu mai prinde lotul fostul campion al României

Directorul general al celor de la U Craiova şi fostul jucător al oltenilor, Pavel Badea (51 de ani) a lămurit situaţia lui Florin Gardoş, fundaşul care nu mai prinde lotul echipei lui Mangia de aproximativ două luni. Badea spune că decizia îi aparţine antrenorului italian, cel care are ultimul cuvânt de spus la echipa de pe ”Ion Oblemenco”:

”Antrenorul consideră că sunt alţi jucători mai buni decât Gardoş. Nu facem noi echipa, la Craiova antrenorul are prima opţiune”, a spus Badea la ProSport LIVE. Ultimul meci jucat de Florin Gardoş (30 de ani) pentru U Craiova a fost în urmă cu trei luni, în înfrângerea oltenilor de pe teren propriu, împotriva Concordiei Chiajna, scor 1-0.

Fundaşul român a fost împrumutat în Bănie de la Southampton la începutul acestui an, iar în vară a fost transferat definitiv. Contractul său cu Craiova este valabil până în anul 2020. Mangia a explicat într-o conferinţă de presă, la finalul lunii octombrie, de ce nu mai prinde Florin Gardoş lotul oltenilor:

"Gardoş în acest moment este out din echipă, am nevoie de alţi jucători, este o alegere tehnică. Nu ne-am certat, dar este decizia mea. Joacă Donkor şi Kelic, iar pe bancă a fost Tiago Ferreira. El face parte din lotul nostru, ca şi Răzvan Popa, care a revenit la prima echipă după două luni”, spunea Mangia.

1,3 milioane de euro este cota de piaţă a lui Gardoş, potrivit Transfermarkt.

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.