EXCLUSIV **”M-am săturat să tot fiu transferat! Vreau să rămân la Vaslui și să câștig un trofeu!”

EXCLUSIV **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marko Ljubinkovic spune că s-a săturat să tot fie vândut în
fiecare an la echipele din București: „M-am săturat de câte
ori am fost transferat. Am fost dat ca sigur la Dinamo. A urmat
transferul meu la Steaua, și apoi la Rapid. Am contract cu Vasluiul
și vreau să câștig la finele sezonului primul trofeu de când joc în
România. Sunt multe echipe care speră să ia titlul. În afara
granzilor, mai sunt și Urziceniul, Timișoara și CFR Cluj, echipe
care nu trebuie scoase din cărți. Îmi pare rău că nu suntem și noi
mai sus. Avem condiții super la Vaslui pentru a face
performanță”.

„Sunt
curat ca lacrima”

Marko Ljubinkovic nu înțelege cum de numele său a ajuns să fie
implicat în jocurilele murdare din fotbal: „Am rămas
stupefiat când am citit că numele băgat în jocuri murdare de
pariuri. Sunt curat ca lacrima. La toate echipele la care am jucat
nu am avut nicio problemă de nicin fel. Pot răspunde în fața oricui
despre corectitudinea și caracterul meu. Nu mi-a fost teamă de
nimeni pentru că nu am făcut niciodată combinații care nu ține de
jocul de fotbal. Ceea ce am realizat am făcut doar prin munca de pe
terenul de fotbal”,
a spus Ljubinkovic.

Marko Ljubinkovic a vorbit și despre Cupa României, Vasluiul
fiind calificată în semifinalele competiției: „Dacă tot am
ajuns până aici nu văd de ce nu ne-am gândi și la acest trofeu. Ar
fi o încununare a muncii noastre, câștigarea unui trofeu pentru
Vaslui. Am arătat că siuntem o echipă puternică. Clujul a fost
prima echipă care a dat semnalul că nu numai echipele din București
pot face performanță. Au urmat Urziceniul și Timișoara. Mai sunt și
alte dechipe din liga I care dau fiori echipelor din București.
Sper ca Vasluiul să dea lovitura și să ia eventul”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele