EXCLUSIV – FOTO: Aceștia sunt jucătorii pe care îi testează Dinamo și care sunt bănuiți că și-au modificat vârstele

Redactor:
Marius Pitaru
EXCLUSIV - FOTO: Aceștia sunt jucătorii pe care îi testează Dinamo și care sunt bănuiți că și-au modificat vârstele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo dorește să întărească „haita” cu jucători din Camerun, cu vârste sub 22 de ani și care pot semna din postură de jucători liberi de contract. Condiția din urmă este îndeplinită și, oficial, și cea dintâi. Neoficial, cei trei jucători pe care roș-albii îi testează în țară, la Săftica, alături de Dinamo 2, și-ar fi modificat datele de naștere din pașaport.

Cei trei fotbaliști se numesc Teghen Enston Ambi (18 ani, 1.64 metri – fotbalist care poate evolua ca mijlocaș ofensiv și mijlocaș dreapta), Mdaham Kenneth (22 ani, 1. 69 metri, mijlocaș stânga) și fratele lui Fai, Ngoran Gilead (18 ani).

ProSport a scris aici despre cazul fratelui lui Fai. Mezinul de 18 ani n-ar fi, de fapt, mezin, ci mai mare ca vârstă decât Collins. Gilead și-ar fi schimbat chiar și numele de familie, din Ngoran, în Fai, pentru că fratele lui a reușit deja să între în Europa cu această firmă.

Mai nou, și ceilalți doi camerunezi, care, oficial, n-ar fi mai în „bătrâni” de 20-22 de ani, sunt acuzați de diferiți impresari că ar mai avea câțiva ani în plus. Africanii ar fi fost născuți, în realitate, în urmă cu 25-26 de ani. Dinamo testează jucătorii în continuare, iar dacă aceștia vor corespunde din punct de vedere sportiv, „câinii” le vor face teste specializate de „vârstă”. Tehnologia medicală permite acest lucru.

Cei trei jucători vin de la Academia de Fotbal FC Bamenda. Agenții susțin că directorul sportiv al acestei organizații ar obișnui să mai „taie” din vârsta fotbaliștilor pe care-i crește, cu scopul de a obține sume cât mai mari la transferuri. Surse apropiate roș-albilor susțin că Dinamo va mai chema un jucător la această formație camerunză. Atacantul Brian Eyong așteaptă viza de intrare în România.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Este complet interzis în România. Statul nu te iartă. Amendă 12.000 de lei
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…