EXCLUSIV | Andrei Prepeliță și primul moment marcant al carierei. Reacție sinceră la 11 ani după ce a sărutat emblema lui Dinamo, „dușmanul de moarte” la care nu a mai ajuns niciodată

  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Prepeliță (32 de ani) a vorbit vineri dimineață, la ProSport Live, despre primul moment marcant al carierei sale de fotbalist, poza cu tricoul lui Dinamo, echipă la care nu avea să mai ajungă.

Vara lui 2007. Crescut de FC Argeș, Prepeliță decide că e momentul să facă pasul spre unul dintre granzii campionatului. Cristi Borcea intră pe fir, negociază intens, aproape bate palma cu Cornel Penescu, iar „Prepe” fură startul. Ademenit de ziariști, acceptă că va merge la Dinamo, sărută emblema clubului, iar imaginile au să-l urmărească peste ani și ani. Prepeliță semnează cu Universitatea Craiova peste puțin timp, iar fanii nu-l uită și nu-l iartă.

La 11 ani distanță, mijlocașul central al Concordiei Chiajna și-a reamintit momentul și a explicat că naivitatea vârstei, 21 de ani la acea vreme, l-a făcut să creadă că va merge la Dinamo, club cu care avea să se dueleze în viitor și ca lider al Universității Craiova, și ca fotbalist al FCSB-ului: „A fost vina mea! Eram copil pe atunci, am crezut…Erau discuții între FC Argeș și Dinamo, negocieri avansate. La un moment dat, cei din presă mi-au spus că totul e gata și voi merge la Dinamo și m-au întrebat dacă vreau să fac o poză cu tricoul lui Dinamo  și să dau un interviu. Apoi, poza aceea a apărut la toate transferurile mele, pentru că Dinamo era dușmanul de moarte și al Craiovei, și al Stelei. Dar am demonstrat pe teren că nu e cazul. A fost frumos și la Craiova, și la Steaua. La Craiova fanii erau senzaționali, ne împingeau spre victorie. La Steaua, la fel, am avut o perioadă în care Arena Națională era plină”, a declarat Prepeliță, la ProSport Live.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de la Montreal
Câți bani a ajuns să primească Nadia Comăneci de la statul român. Suma care intră, lunar, în conturile Zeiței de…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
DECIZIE FINALĂ pentru milioane de șoferi din ROMÂNIA. Tocmai s-a stabilit că este obligatoriu
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani
Ce legătură este între Anamaria Prodan și Gabriela Lucuțar. Impresara și Regina Întunericului se cunosc de mulți ani