EXCLUSIV | A tulburat apele, iar acum plătește prețul. Anunțul despre cel mai titrat jucător din Liga 1: „Nu va mai fi o opțiune pentru noi. Nu e normal să încerce să facă rezilieri prin telefon”

EXCLUSIV | A tulburat apele, iar acum plătește prețul. Anunțul despre cel mai titrat jucător din Liga 1:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Astrei, Dani Coman, a explicat situația atacantului Anthony Le Tallec, cel care are un acord cu giurgiuvenii până în vara lui 2019, dar care a dorit să plece acum în Franța, la Orleans, ca liber de contract.

Le Tallec, 33 de ani, a sosit în vară la Astra și a semnat o înțelegere până în 2019. E cel mai bine plătit din lot, având în jur de 9.000 de euro lunar, datorită CV-ului bogat, însă acum ar fi dorit să revină în țara natală. Și-a anunțat intenția inclusiv pe rețelele sociale și a trecut la negocieri. A tratat cu formația din liga secundă din Hexagon, Orleans, însă „astralii” nu au fost de acord cu pretențiile jucătorului de a pleca liber de contract. Astfel, la data de 5 ianuarie, e așteptat la reunirea giurgivenilor, însă statutul său va fi mult schimbat.

„E firesc să se întoarcă la echipă pentru că e jucătorul nostru, dar nu e normal să procedeze astfel, să facă rezilieri prin telefon! Ne vom întâlni cu toții la reunire, azi vine și Edi (n. red – Edward Iordănescu) din vacanță și vom vedea pe ce jucători ne bazăm. Dar, Le Tallec nu va fi o opțiune pentru noi. Vom vedea…nu zic că va fi o eternă rezervă”, a spus președintele Astrei, Dani Coman, pentru ProSport.

Anthony Le Tallec a venit la Astra după ce în sezonul 2004 – 2005 a câștigat trofeul Ligii Campionilor alături de Liverpool, a obținut o Cupă a Franței în tricoul lui FC Sochaux în 2006 – 2007 și a fost campion mondial Under 17 alături de Franța. Pentru giurgiuveni a bifat 24 de meciuri și a înscris două goluri. 


Articol de Bogdan Savin
       
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită cu lingura
Mama studentei ucise în Timișoara a cedat când și-a văzut fiica în sicriu: „Este ținută doar pe perfuzii și hrănită…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
BANCUL ZILEI. Bulă către profă: Dacă vă aduc un buchet de flori, mă treceți și pe mine!
Se jucau
Se jucau "urşii şi vânătorii" cu profesorul de geografie. Reacția directorului Liceului Tehnologic dn Bacău, după încăierarea din sala de clasă
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
Ceva CIUDAT se întâmplă cu copacii din toată lumea! Primii care au observat
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă simt vinovat!
La 78 de ani, Cristian Gațu se iubește cu menajera familiei! Divorțează după 53 de ani de căsnicie: Nu mă…
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Cât mai are de trăit Kate Middleton, de fapt, după ce a fost diagnosticată cu cancer
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Halep NU SCAPĂ! Cutremur la ITIA: A venit timpul
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a văzut părinții
Andreea ar fi presimțit ce urma să i se întâmple la Timișoara?! Incredibil ce a făcut ultima dată când și-a…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
SUV-ul ce bate Hyundai Tucson și Kia Sportage. Preț tentant în România - VIDEO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…