Echipa din Liga 1 care își mută din nou „casa”! Nu a reușit să obțină avizul ISU pentru propria arenă, iar stadionul unde a jucat până acum nu mai e omologat

Redactor:
Marius ANGHEL
Echipa din Liga 1 care își mută din nou
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fiindcă nu a reușit în această pauză de iarnă să-și aducă propriul stadion la toate standardele cerute pentru a organiza meciuri de Liga 1, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe e nevoită să joace și ultimele meciuri rămase din retur pe o altă arenă. Până acum, în prima parte a sezonului, echipa covăsneană și-a disputat partidele de „acasă” la Brașov, pe Tineretului, însă nici acest stadion nu mai îndeplinește condițiile de a găzdui jocuri de prima ligă. Astfel, conducătorii formației din Sfântu Gheorghe s-au reorientat către stadionul „Ilie Oană” din Ploiești și au și anunțat că meciurile cu ACS Poli și Concordia le vor desfășura acolo.

„Sepsi OSK aduce la cunoștința suporterilor că meciurile cu Poli Timișoara (2 februarie) și cu Concordia Chiajna (17 februarie), nu se vor disputa pe Stadionul Municipal din Sfântu Gheorghe. Am făcut tot posibilul ca în cel mai scurt timp Sepsi OSK să-și poată disputa meciurile de acasă la Sfântu Gheorghe, dar nu am reușit încă să obținem toate avizele necesare. De asemenea, la stadionul Tineretului din Brașov nu mai există condițiile tehnice necesare, și din acest motiv conducerea clubului a ajuns la un acord ca cele două meciuri să le organizăm la stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Sperăm că în cel mai scurt timp vom ajunge la punctul final al proiectului, astfel încât meciurile din play-out, să le putem juca la Sfântu Gheorghe”, se precizează într-o postare pe contul de facebook al clubului Sepsi.

Totuși, varianta ca Sepsi să revină la Brașov pentru meciurile din play-out nu este exclusă de către finanțatorul Laszlo Dioszegy, mai ales că fanii lui Sepsi nu sunt încântați că sunt nevoiți să se deplaseze la Ploiești, o destinație mai îndepărtată de Sfântu Gheorghe.

„În acestă iarnă am făcut toate eforturile să putem juca pe stadionul nostru, la Sfântu Gheorghe, însă nu am obținut avizul ISU. Pentru că la Brașov sunt probleme la stadion, cu centrala termică, dar și cu instalația de încălzire, nu puteam risca. Am vrut să mergem la Târgu Mureș, dar stadionul nu este omologat. Am ajuns la varianta stadionului din Ploiești și am încheiat un contract pentru două meciuri. Dacă nu vom reuși să obținem avizul ISU în cel mai scurt timp, vom rezolva problemele de la Stadionul Tineretului și vom putea juca la Brașov meciurile din play-out. Avem timp o lună să rezolvăm aceste probleme”, a precizat, pentru Monitorul Expres, Laszlo Dioszegy.

După 22 de etape desfășurate în Liga 1, nou-promovata Sepsi OSK a acumulat 15 puncte și se află pe penultimul loc în clasament, la egalitate cu Gaz Metan Mediaș, aflată o poziție mai sus datorită golaverajului. Echipa din Sfântu Gheorghe va evolua în play-out, acolo unde va încerca să evite ultimele trei locuri, cele care duc la retrogradare, respectiv barajul de menținere.

Marius ANGHEL / Redactor
Activitatea jurnalistică îi este legată exclusiv de ProSport, în redacția căruia a pășit pentru prima dată la începutul anului 2009, la Casa Presei Libere, mai întâi în ”practică”. De atunci și până în prezent este ”legat”, inclusiv sufletește, de acest ziar care a scris ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
Legea care se va aplica în toată România. Ordin de la UE. Toți românii au acest drept
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen