E. Kone își atacă foștii colegi:** „La CFR, jucătorii sunt de vină!”

Redactor:
Andra Lupou
E. Kone își atacă foștii colegi:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Împrumutat de CFR la echipa din Curtea de Argeș, internaționalul
ivorian Emmanuel Kone nu regretă pasul făcut în vară. Ba, mai mult,
nu ia în calcul o revenire la CFR, o echipă la care, susține el,
jucătorii fac legea.

Cum e la Internațional, o echipă mai
mică?

Foarte bine, fiindcă joc și am posibilitatea să progresez. Îi sunt
recunoscător antrenorului de aici că mi-a permis să joc meci de
meci.

Să înțelegem că plecarea de la CFR a fost un lucru bun pentru
tine?

Eu zic că da, pentru că la Cluj aveam puține șanse să joc și riscam
să nu mai fiu chemat la naționala țării mele. Pentru mine asta e
important, să joc, nu la ce club sunt.

În vară te vei întoarce totuși la CFR…
Sincer, țelul meu nu este să revin la Cluj, ci să ajung la un club
mare din Europa. Sper ca, după Mondialul de vara viitoare, să mă
transfer de la CFR, fiindcă degeaba m-aș întoarce acolo dacă aș fi
rezervă.

Despre demiterea lui Conceicao ce părere ai?
Nu cred că a fost cea mai bună soluție. Au fost mulți tehnicieni
buni la CFR, dar tot nu a fost bine. Nu antrenorii sunt problema la
CFR. Poate să vină și Mourinho, dacă jucătorii nu fac pe teren ce
le cere el! În plus, jucătorii pot demite oricând un
antrenor.

Ce ar trebui schimbat la CFR ca lucrurile să meargă
bine?

Mentalitatea unor oameni de acolo. Apoi, în vestiar ar trebui să
fie ambianță plăcută, să existe respect și comunicare între toți
cei care fac parte din club. De asemenea, antrenorul trebuie să-i
înțeleagă pe jucători, iar aceștia să îl respecte și să dea totul
pe teren. Fără spirit de sacrificiu și dorință nu se poate face
treabă.

Ai emoții înaintea meciului de luni?
Nu, mai ales că nici nu joc, sunt suspendat. CFR e favorită,
fiindcă are un lot mai valoros, dar, dacă noi jucăm bine, putem
scoate măcar un egal. Țin morțiș ca Internațional să rămână în Liga
I, dar și ca CFR să ia titlul.

Chiar, ce șanse crezi că are CFR la titlu?
Destule. E un campionat mai strâns, în care diferența o va face
sclipirea jucătorilor. Iar CFR are jucători care pot face
diferența. Le țin pumnii foștilor colegi, fiindcă știu cât de
important e pentru CFR să câștige din nou campionatul.

Eu nu voi avea parte de o vacanță lungă, pentru că la
sfârșitul lui decembrie merg la echipa națională. Aștept cu
nerăbdare Mondialul de anul viitor

Emmanuel Kone, mijlocaș Curtea de Argeș

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele