Dusan Uhrin, reconfirmat la Poli Timișoara

Redactor:
Dan Jakabhazi
Dusan Uhrin, reconfirmat la Poli Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ieri a avut loc la București mult așteptata ședință de evaluare a primei părți din sezon pentru Poli Timișoara.

Dacă înainte de această întâlnire dintre Marian Iancu, Gheorghe Chivorchian și Dusan Uhrin se anunțau discuții aprinse pe tema primelor și a salariilor restante, totul a fost clarificat ieri brusc. Marian Iancu i-a cerut antrenorului un referat cu sumele care se cuvin fiecărui jucător și membru al staff-ului tehnic pentru meciurile jucate din etapa a șaptea până acum. Totodată, președintele a promis că va urgenta achitarea restanțelor contractuale. Dacă punctul de suspans era eventuala plecare a tehnicianului ceh de la echipa de pe Bega, Iancu i-a propus ieri lui Uhrin prelungirea contractului scadent în 2010 cu încă doi ani, în condițiile unei măriri a salariului de 120.000 de euro pe an, cât este el în prezent.

Milhazes pleacă în această iarnă

Practic, Marian Iancu și antrenorul au făcut pace ieri, când Uhrin i-a transmis lui președintelui că îi va prezenta la finalul săptămânii în curs lista cu jucătorii pe care îi dorește la echipă. Astfel, la reunirea lotului de la începutul lunii ianuarie probabil că va lipsi portughezul Milhazes și vor apărea încă un fundaș stânga și un jucător de bandă dreaptă, cel mai probabil români.

"Vreau ca Dusan să ne anunțe cu cel puțin un an înainte dacă vrea să plece, ca să începem să căutăm alt antrenor, dar sper că nu va fi cazul" – Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

"A fost o discuție poate mai liniștită decât se anticipa, în care am trecut în revistă turul și am vorbit despre ce vom face în pauză" – Gheorghe Chivorchian, director executiv

"Rămân antrenor. Am discutat despre ce a fost în acest an și despre ce va fi la anul. Încă nu știu dacă îmi voi prelungi contractul" – Dusan Uhrin, antrenor Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Traian Băsescu a răbufnit: Nu are ce căuta în funcția de președinte al României
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele